Home Actualitate Câți bani are liberalul Dan Cristian Popescu

Câți bani are liberalul Dan Cristian Popescu

by I. B.

Deputatul PNL Dan Cristian Popescu a anunţat că suma de 15 milioane de dolari care figurează în declaraţia sa de avere este o greşeală de redactare. Popescu susţine că după ce s-a scris în presă a acordat un împrumut uriaş, de 15 milioane de dolari, unor persoane particulare, a fost căutat de fosta soţie care i-a cerut bani, scrie BN24.ro.

„Țin să-i dezamăgesc pe cei care, zilele trecute, și-au intensificat sentimentele față de mine, inclusiv pe fosta soție care m-a contactat mânată de un optimism exagerat”, a spus deputatul PNL.

„În declarația de avere , depusă în data de 18 mai 2015, s-a strecurat o eroare materială dintr-o greșeală de redactare. A fost trecut un zero în plus la totalul împrumuturilor în USD. ieri, 07 iulie 2015,  am semnalat eroarea și am depus declarația de avere rectificată, la Camera Deputaților”, a declarat Dan Cristian Popescu, potrivit bn24.ro.

Liberalul nu spune însă nimic de cei 1, 5 milioane de euro pe care, potrivit tot declarației de avere, i-ar fi împrumutat altui prieten.

Chiar și cu această greșeală din declarația de avere, Popescu rămâne unul dintre cei mai tineri și mai bogați parlamentar.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.