Vulcanici, dar cu puțină lavă pe țeava craterului (fum din belșug!), românii ”se sparg mai departe în figuri”, în viața politică și-n toate viețile, cele mai multe paralele cu propria viață. Ieri, la o vânătoare de iepuri la Loloiasca, printre nămoale și arături eliberate de îngheț, ceea ce așeza câte zece kile de nămol pe fiecare bocanc de vânător, m-am nimerit lângă nea Puiu din Urlați. Are 77 de ani și nu lasă pușca orice s-ar întâmpla. De vreo zece ani de când îl știu, n-a împușcat niciodată nimic, decât vânt ca într-un cântec celebru. Nea Puiu e simpatic, vorbăreț și cu surplus caloric în chestiuni politice.
Are un ghimpe pe Iohannis care a câștigat alegerile împotriva votului său, ceea ce l-a necăjit până la a se considera insultat. Nea Puiu l-a votat pe Ponta pe care nu-l mai simpatizează, dar nici n-a prins mare iubire de neamț. Vasile Americanu, organizatorul vânătorii, vânător experimentat pe care-l suspectez că doarme cu pușca-n brațe, mângâind-o ca pe o iubită, ne reamintește mereu, celor care ne nimerim în „ținere„ și nu în ”bătaie”, să ne ținem gura. Orice zgomot alarmează vânatul și fuge înainte ca tu să apuci să spui PNL. PNL zicea nea Puiu, îndârjit că Iohannis a ales-o pe Alina Gorghiu moț. Încerc să-i șoptesc, legat de subiect, că Iohannis, la momentul alegerii, n-a avut decât un vot. Nu putea s-o aleagă el singur! Dacă votul lui i-a influențat și pe alții de la cârma liberalilor, asta-i altă socoteală. Înseamnă că ăilalți s-au nimerit pe aceeași lungime de undă cu el, iar dacă aveau altă opinie, o aveau dar, ca în faimosul banc, nu erau de acord cu ea. Mă, dar tu n-ai un punct de vedere? Am, dar nu-s de acord cu el! Ridic degetul la buze, dându-i de înțeles lui nea Puiu că am ispăvit discuția. Poate, cine știe, țâșnește vreun urecheat. Țâșnește unul și trece pușcă pe lângă pușca neutilizată a vânătorului Puiu, preocupat să-și consume surplusul caloric pe chestiunea Iohannis, Ponta, Gorghiu, francezii care ”au luat-o de la arabi”, mă rog, subiectele dansează de la unul la altul până se termină vânătoarea.
Ajuns acasă citesc un articol, reluat și de AMPress, al colegului Cristoiu care nu ratează subiectul gras de la Paris. Părându-i-se că morții din redacția pariziană n-au fost pisați destul cu mitraliera, pixul găgeșteanului le este înfipt din nou în cap, temător că n-au fost omorâți destul, și-i mai sfredelește o dată. Asasinatul e desăvârșit găsindu-i pe toți cei de la Charlie Hebdo vinovați de imbecilitate. Lipsiți de talent, zice gazetarul român, au dat cu bățul prin gardul religiilor, insultându-i pe islamici. Și ăia, cei trei că nu era toată lumea islamică acolo, nu i-au dat în judecată pentru insultă, ci i-au asasinat cu glonțul. Cristoiu, și el cu surplus caloric, găsește argumente care – citesc reacțiile – sunt aplaudate. Aplaudă unul din doi sau unul din cinci, ăilalți salutându-l de mamă pe autor.
