Atacul Rusiei

In fine, e drept, inca din varful buzelor, responsabili ai Pentagonului au inceput sa afirme, pe fata, un fapt de mult timp evident. Si anume ca, Ucraina se confrunta cu o agresiune ruseasca. Pana acum a fost un fel de lambada. Diplomatica. Iata ca, linia rosie, cel putin la nivel declarativ, a fost depasita. Atat de catre unii, cat si de catre ceilalti. Era firesc ca guvernanti europeni sa incerce sa calmeze lucrurile. Din motive de expunere la o eventuala agresiune. Numai ca, strategii de Washington aveau dreptate. Pentru moment, dincolo de sanctiunile escaladate aplicate Moscovei, singura solutie este inarmarea masiva, cu tehnica perfectionata de lupta, a armatei ucrainene, pentru ca aceasta sa poata rezista tavalugului rusesc.

Si, iata cum, pana la urma, tot armele sunt cele care isi spun cuvantul si ocupa, incet, dar sigur, terenul rezervat diplomatilor. Iar daca vorbim despre arme, vorbim despre forta colosala a armatei ruse. Atat sub aspect balistic, cat si, pur si simplu, din punctul de vedere al potentialului trupelor terestre. Moscova este, efectiv, capabila, daca privim lucrurile strict sub aspect militar, ca in numai cateva zile, sa distruga mai multe capitale europene si sa ocupe terestru mai multe state. State NATO. Problema este ce se intampla dupa. Iar incercarea de a raspunde la aceasta intrebare, ne poate conduce si la aflarea unui alt raspuns. Daca, desi puterea de la Kremlin este capabila sa loveasca, cu succes, mai multe state europene si, in primul rand, Romania, pana la urma va si face acest lucru? Sau Moscova tine cont si de consecinte?

Pentru ca, in aceeasi logica a razboiului, consecintele, pe termen mediu si lung, ale succesului initial, de natura militara al Rusiei, ar fi devastatoare pentru Federatie. Cu pagubele uriase colaterale, presupuse de o asemenea confruntare, la capatul ei, Rusia va fi zdrobita. Si stiu acest lucru si arhanghelii razboiului de la Kremlin.

Ei bine, si in aceste conditii, cum sunt jucate cartile? Raspunsul nu este deloc complicat de dat. Obiectivul geostrategic al Moscovei este sa ocupe pozitii avansate spre vest. Adjudecandu-si, intr-o forma sau alta, controlul asupra unor regiuni intinse si a unor pozitii cheie din teritoriul ucrainean. Obiectivul politic coincide, din nefericire, cu cel geostrategic. Rusia se zbate, efectiv, in mari dificultati economice, generate de o dezvoltare bazata, aproape exclusiv, pe resurse si amplificata de sanctiunile economice ale Occidentului, care isi produc efectele, din plin, asupra stabilitatii financiare a Federatiei Ruse. In aceste conditii, masina de propaganda a Kremlinului este impinsa la o solutie extrema. Cea de a-si mentine popularitatea, mizand pe patriotism, pe nationalism, pe sentimentul ancestral al rusului ca este permanent amenintat si ca nu poate scapa de aceasta amenintare decat prin agresivitate. Lovind si cucerind „vecinatatea apropiata”.

In acesta logica a razboiul, pentru Bucuresti nu mai este absolut nimic de facut. Pentru ca, si dau acum doar un singur exemplu, ultimul tip de racheta ruseasca, de o raza de 3000 de km, are, prin multiplele sale proiectile, posibilitatea de a executa lovituri extrem de precise, echivalente cu de 60 de ori efectele bombelor de la Hirosima. Si, totuşi, am sa mai dau un exemplu, pentru a intelege gravitatea situatiei. Pentru prima data de la Razboiul Rece incoace, strategii rusi au decis sa numere si dispozitivele defensive ale partii adverse, ca dispozitive de atac. Deveselu, in consecinta, desi urmeaza a fi o baza militara defensiva, va fi socotita, programatic, de catre generalii rusi, drept o baza ofensiva si, ca atare, se afla pe lista primului atac nuclear. In aceeasi logica insa, a razboiului, pentru ca am revenit la ea, mai trebuie luat in calcul faptul ca Ucraina este un stat cu 60 milioane de locuitori. O forta, daca stam bine sa ne gandim, colosala. Si cu o armata inca instruita corespunzator. Daca aceasta armata este dotata, asa cum doresc americanii, cu armament de ultimul tip si daca armata ucraineana primeste intreaga asistenta pe care le-o poate acorda Statele Unite, atunci statul invecinat este capabil sa devina, in scurt timp, o forta redutabila, nu numai de rezistenta in fata agresiunii ruse, ci si de riposta.

Asta, desigur, daca Ucraina nu va fi transformata intr-un simplu poligon de incercare al armamentului ambelor parti beligerante si daca ucrainenii nu vor fi transformati in carne de tun. Oricum, solutia preconizata de Statele Unite pare a fi cea mai adecvata formula de raspuns, cel putin pentru moment, la retorica agresiva a Moscovei, dar si la „faptele” de arme ale acestui stat.

Cat priveste Romania, nu mai este nimic special de facut. Ea este total nepregatita pentru a face fata vreunui asalt rusesc, indiferent de ce fel. Singura noastra nadejde este Parteneriatul Euro-Atlantic si, la limita, activarea faimosului articol 5 din Tratatul NATO. Numai ca, daca, Doamne fereşte, se ajunge aici, pentru foarte multi dintre romani va fi prea tarziu. Asa ca, cum ne-au prins evenimentele, tot ceea ce avem de facut este sa ramanem consecventi si fermi in Parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite si Uniunea Europeana.