Home Actualitate Arestul Central al Poliţiei Capitalei va fi extins, din cauza supraaglomerării

Arestul Central al Poliţiei Capitalei va fi extins, din cauza supraaglomerării

by Oana Picerea

Arestul Central al Poliţiei Capitalei va fi extins, din cauza supraaglomerării, în alte două corpuri de clădire din curtea instituţiei, unde au sediile revista Poliţia Română şi Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, potrivit unor oficiali din IGPR.

Sursele citate au declarat, pentru Mediafax, că Arestul Central al Poliţiei Capitalei urmează să fie extins întrucât gradul de ocuparea a acestuia a ajuns la aproape sută la sută.

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au hotărât, la sfârşitul anului trecut, ca Arestul să fie extins în alte două corpuri de clădire situate în curtea acestuia, ocupate de revista Poliţia Română şi Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii.

În acest sens, s-a hotârât ca redacţia să fie mutată în aceeaşi clădire în care funcţionează şi Centrul de Presă al IGPR, în strada Domniţa Anastasia, în timp ce angajaţii Institutului pentru Prevenirea Criminalităţii vor lucra în clădirea Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, din strada Mihai Vodă, unde, conform surselor citate, au început deja lucrările pentru reamenajarea birourilor.

În prezent, în Arestul Poliţiei Capitalei sunt închişi, printre alţii, fosta şefă a DIICOT Alina Bica, cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin, primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi fostul ministru al Internelor Cristian David.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.