Panaite Mazilu, un geniu ingineresc, Profesorul inginerilor constructori din România, împlinește astăzi, pe 21 martie, 100 de ani! Panaite Mazilu a fost sărbătorit vineri de peste 300 de prieteni și colegi la Biblioteca Centrală Universitară.
Îl evocă profesorul univeritar Dan Crețu:
CINE ESTE PANAITE MAZILU
Profesorul universitar emerit Panaite Mazilu, membru de onoare al Academiei Române, doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi al Universităţii Transivania din Braşov are o bogată şi prodigioasă activitate care se remarcă atât prin profunzimea realizărilor cât şi prin diversitatea preocupărilor sale. A fost şi este recunoscut ca un pedagog desăvârşit în activitatea sa didactică, un inginer inventiv, plin de curaj si simţ practic, un om de ştiinţă prin lucrările sale de cercetare teoretică şi experimentală, toate acestea fiind puse în slujba şi pentru dezvoltarea breslei inginereşti de construcţii din România.
Dacă Stephen Timoshenko era cunoscut ca “profesorul profesorilor”, domnul profesor Panaite Mazilu poate fi definit ca profesorul inginerilor constructori din România.
Absolvent al Şcolii Politehnice din Bucureşti – Facultatea de Construcţii, în anul 1938, profesorul Panaite Mazilu îşi începe activitatea după satisfacerea serviciului militar. Între anii 1940-1945 a funcţionat la CFR- Direcţia de Studii şi Arhitectură, ca inginer şef al biroului tehnic pentru calcule statice şi de rezistenţă, proiectând o serie de construcţii specifice acestui domeniu.
Deşi a început să activeze în învăţământul superior (din anul 1945), a continuat în paralel activitatea de proiectare. A realizat lucrări îndrăzneţe şi unicate cum sunt atelierul pentru depoul Bucureşti, triaj Chitila, halele pentru rafinăria Muntenia-Braşov. Tot din aceeaşi perioadă pot fi remarcate alte lucrări importante, cum sunt Aerogara Băneasa şi Teatrul Municipal din Braşov. Clădirea Aerogării Băneasa a constituit la vremea respectivă un unicat şi un model al felului de a crea o clădire elegantă, dar şi funcţională.
Tânărul ingner constructor Panaite Mazilu era deja bine cunoscut în mediile inginereşti de construcţii, pentru capacitatea sa profesională şi dorinţa de a sparge tiparele greoaie ale teoriei construcţiilor existente la acea vreme bazate în mare măsură pe procedee grafice. Era momentul reconstrucţiei de după război şi se puneau foarte multe probleme pentru inginerii constructori.
Între ani 1949-1954 urmează o etapă grea, când a condus direct proiectarea structurii de rezistenţă a combinatului Presei fost Casa Scânteii, unde s-a folosit pentru prima data metoda de calcul la rupere.
O importantă parte din activitatea profesorului, nu atât ca durată cât mai ales ca profunzime, a fost legată de realizarea structurilor de poduri, ca promotor, îndrumător şi consultatnt în domeniul metodelor de calcul şi alcătuirii constructive. Totul a început de la elaborarea teoriei şi metodei de calcul a conlucrării arcului cu grinda tablierului cuprinsă în volumul II al manualului ”Statica construcţiilor. Sisteme static nedeterminate”. Utilizând algoritmul propus de profesorul Mazilu se relizează unul din primele poduri boltite cu cale sus, situat pe şoseaua spre barajul de la Vidraru, cu deschidere de 90 m , având bolta flexibilă şi tablierul rigid.
Nu poate fi găsită o construcţie din categoria celor de importanţă majoră, în special în Bucureşti, care să nu fi trecut prin filtrul fin al eminentului profesor Mazilu. Se pot menţiona proiectele pentru Teatrul Naţional, Sala Palatului, Palatul Parlamentului etc.
În colaborare cu instituţiile de proiectare şi cercetare, în problemele de asistenţă tehnico-ştiinţifică, a contribuit la stabilirea celor mai bune soluţii şi mai adecvate metode de calcul. Se poate menţiona în acest sens Hotelul Intercontinental pentru calculul la solicitări seismice şi Spitalul Clinic municipal Bucureşti, clădire cu 17 etaje, pentru care a folosit metode experimentale la proiectarea diafragmelor în cazul acţiunii seismice, metoda Moiré pentru calculul planşeelor şi metoda tensometriei electro-rezistive pe modele din plexiglas.
După cutremurul din 4 martie 1977, coordonează în calitate de expert proiectele de consolidare a Cazinoului din Sinaia, Castelul Peleş, tribunalului si teatrului din Focşani, cupolei Facultăţii de Drept, complexului Bucur Obor, precum şi expertizarea a numerose clădiri din Bucureşti şi din ţară.
După anul 1989, profesorul Mazilu, de data acesta în calitate de copatron, al biroului de proiectare AEDIFICIA MP S.R.L., (este o simplă coincidenţă între iniţiala MP şi numele magistrului, în realitate reprezintă abrevierea numelui de familie a celor doi asociaţi Mazilu şi Popp) se angajează cu tenacitatea bine cunoscută la realizarea unor lucrări deosebite, cum ar fi: transformarea structurii de rezistenţă a hotelului Athénée Palace, pentru obţinerea categoriei de hotel de cinci stele în condiţiile de seismicitate din Bucureşti, verificarea clădirii pentru birouri, cu 18 etaje din Piaţa Charles de Gaule, consolidarea sediului central BRD, a Catedralei Episcopale din Galaţi, a Catedralei Metropolitane din Iaşi, a Palatului de Justiţie din Bucureşti.
Dintre toate laturile activităţii sale, latura didactică, de profesor universitar este cea care se impune a fi subliniată. Inginerul Panaite Mazilu îşi începe cariera didactică în învăţământul superior de construcţii în anul 1945, la îndemnul profesorului Beleş, ca asistent la disciplina de Mecanica teoretică. La puţină vreme este numit director al Şcolii de subingineri din Bucureşti, unde predă cursul de Beton armat şi apoi de Mecanică.
În acestă perioadă viitorul profesor şi-a dat seama că în domeniul teoriei construcţiilor erau foarte multe lucruri de clarificat, de aşezat pe baze noi. În anul 1948 odată cu Reforma Învăţământului ia naştere Institutul de Construcţii. Asistentul inginer Panaite Mazilu este numit conferenţiar la cursul de Mecanică apoi la Statica construcţiilor. Erau desigur cursuri şi tratate în limbi străine de Statica Construcţiilor dar se simţea nevoia unui produs indigen potrivit tradiţiei şcolii româneşti. La această muncă de cristalizare a unei teorii privind calculul construcţiilor în manieră personală s-a angajat chiar în momentul deschiderii acestui curs. Efortul va fi încununat de valorosul tratat de Statica Construcţiilor (2 volume) apărute în 1955 (vol. I) şi 1959 (vol.II).
În anul 1952 devine profesor de Rezistenţa Materialelor la Fac. de Utilaj din Institutul de Petrol (continându-şi activitatea şi la Institutul de Construcţii), iar în 1955 revine cu funcţia de bază în calitate de profesor la Institutul de Construcţii. Începând cu anul 1962 odată cu pensionarea academicianului prof. Beleş, profesorul Mazilu este solicitat să preia cursul de Rezistenţa Materialelor şi Teoria Elasticităţii şi odată cu aceasta conducerea catedrei respective. Rămâne titularul acestor cursuri până la pensionarea sa în anul 1985.
A avut însă contribuţii însemnate şi în alte institute şi în alte specialităţi. La Academia Tehnică Militară a fost promotor al cursurilor moderne de calcul: Statica şi Stabilitatea Construcţiilor, Teoria Elesticităţii, Calculul Construcţiilor Subterane.
La Facultatea de Construcţii Civile a predat un curs destinat Teoriei plăcilor curbe subţiri care ulterior a devenit un capitol din cursul de Teoria Elasticităţii.
Dacă ţinem seama de ponderea cursurilor în îndelungata sa activitate trebuie să remarcăm faptul că prof. Mazilu are două linii de forţă fundamentale: Statica Construcţiilor şi Rezistenţa Materialelor. În Statica Construcţiilor – disciplina cu care si-a început cariera didactică – a adus prin predare şi elaborarea cursului un puternic impact în teoria construcţiilor. Rezistenţa Materialelor şi Teoria Elasticităţii au menirea de a urmări prin modele matematice adecvate în amănunt comportarea materialului, de a sesiza fenomenul de deformare şi solicitare şi prin aceasta de a umple cu substanţă schemele uneori prea simplificate în calculul structurilor. Profesorul i-a invăţat pe studenţi că Teoria Elasticităţii departe de a fi o speculaţie teoretică poate deveni un instrument de lărgire a modului de înţelegere a fenomenelor reale, că trebuie să devină o posibilitate de investigare acolo unde limitele impuse de simplificări sunt depăşite.
A predat o gamă largă de discipline din familia Mecanicii Construcţiilor cum ar fi Mecanica Teoretică, Statica construcţiilor, Stabilitatea Construcţiilor, Dinamica Construcţiilor, Rezistenţa Materialelor, Teoria Elasticităţii, Teoria plăcilor plane si curbe, Elemente de Teoria Plasticităţii, Încercarea Construcţiilor.
O trăsătură definitorie a activităţii didactice a profesorului Mazilu a constituit-o felul în care concepea legătura dintre şcoală şi viaţa tehnică. Desigur profesorul a fost întotdeuna un om al şcolii. Dar felul cum a înţeles acest paralelism merită să fie reluat în beneficiul celor mai tineri colegi ai noştri. Şcoala este concepută de profesor ca mijlocul cel mai puternic de formare a inginerilor, dar ea nu trebuie ruptă de contextul intregii vieţi sociale şi a celei tehnice în particular.
Şcoala nu este un scop în sine ci trebuie să pună totdeauna în faţă obiectivele şi comandamentele exterioare ei, care, de fapt o fac să fie necesară. Un profesor este acela care îşi trage seva problemelor din locul unde acestea iau naştere, de preferinţă printr-o experienţă personală şi îsi modelează materialul lecţiilor sale, având în vedere finalitatea actului de educaţie, acela de reîntoarcere în locul unde problemele au apărut.
Că a reuşit să convingă, stă mărturie faptul că lecţiile sale se bucurau de un mare succes, fiind frecventate şi de alţi participanţi decât studenţii seriei respective.
Întreaga şi îndelungata sa activitate l-au aşezat pe profesorul universitar emerit D.h.c. membru de onoare al Academiei Române Panaite Mazilu – prin tot ce am arătat până acum – în galeria numelor ilustre ale învăţământului superior tehnic de construcţii din România.
(fragmente din cuvântare la acordarea diplomei Opera Omnia de către AGIR-2015)
prof. univ. dr. ing. Dan CREŢU
TEXT PUBLICAT ÎN EDIȚIA TIPĂRITĂ EXPRES MAGAZIN, LUNA MARTIE.
