Demersul cancelarului german, Angela Merkel şi a preşedintelui francez au fost un eşec ruşinos pentru ei. Ajunşi „acasă” la Vladimir Putin, cei doi conducători ai Europei Unite au înregistrat un eşec ruşinos în încercarea lor de a negocia pacea, asta şi pentru că Merkel are mare grijă ca, în decursul acestor negocieri, să nu deranjeze cumva interesele Rusiei şi pe cele economice ale Germaniei. Probabil, dacă Nicolae Ceauşescu trăia şi îl trimiteau pe el la negocieri, rezultatul nu era nici pe departe datul cu flit, cu care s-au ales cei doi. Ţările occidentale ar dori ca, pe baza onoarei de a sta de vorbă cu nişte conducători atât de temuţi ai vestului, Vladimir Putin să accepte imediat retragerea din teritoriile pe care aproape le-a ocupat, fără să i se ofere nimic în schimb, iar o negociere corectă nu se desfăşoară aşa.
Orgoliul nemăsurat al preşedintelui rus are neapărată nevoie de o compensaţie pe măsură, iar faptul că occidentul nu i-a oferit nimic nu face decât să-l enerveze. În urma acestui eşec usturător, NATO a decis, totuşi, să protejeze ceva mai mult interesele şi integritatea teritorială a ţărişoarelor care reprezintă paravanul UE la graniţa cu Rusia, respectiv România, Polonia, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania. La Bruxelles s-a decis, astfel, constituirea imediată pe teritoriile aliaţilor din est a unor unităţi pentru integrarea forţelor NATO, acestea fiind structuri multinaţionale de comandă şi control ale Alianţei Nord-Atlantice, care vor asigura o prezenţă vizibilă şi continuă a NATO pe teritoriul aliaţilor estici. Pe lângă acest centru, România va găzdui şi un Comandament Multinaţional de Divizie Sud-Est, care va funcţiona ca un centru de comandă-control, în situaţia dislocării de forţe pe flancul
estic al NATO. Printre statele membre vehiculate că vor trimite militari în România se numără Marea Britanie, SUA, Canada, Bulgaria, Turcia sau Polonia.
Această decizie a enervat, însă, şi mai mult Rusia, care ameninţă cu represalii. Emisarul Moscovei la Alianţa Nord-Atlantică, Aleksandr Gruşko spune că deschiderea unor centre militare suplimentare la graniţele ruseşti este o încercare de a exercita presiune asupra Rusiei, şi ameninţă că răspunsul Moscovei va fi unul „adecvat”, în sensul unor schimbări în planurile militare ale Rusiei, menite să garanteze securitatea ţării.
Deocamdată, însă, decizia NATO este o gură de oxigen pentru România, de exemplu, care va continua să joace un rol important în ecuaţia geopolitică, din perspectiva occidentală, dar a primit încă o „umbrelă” în plus, pentru a se apăra de precipitaţiile venite de la Moscova.
Chiar şi accelerarea campaniei anticorupţie poate fi pusă, la o adică, în relaţie cu intensificarea prezenţei militare vestice la noi. Poate că se încearcă, la foc automat, executarea ultimelor focare de simpatie pentru Rusia, din mediul politic, militar şi chiar economic. Pe de altă parte, avertismentul transmis recent de agenţia Stratfor, că războiul din Ucraina se va muta, curând, şi în România nu este deloc unul care să ne bucure, iar noi baze NATO la noi nu vor face altceva decât să atragă mai devreme decât se anticipa mânia rusească. Având în vedere, însă, că România nu mai are capacitatea militară de a se apăra singură, aceste mobilizări de trupe nu fac decât să ne ajute, pentru moment. Pentru unele dintre marile companii care activau deja pe piaţa economică din ţară, acest lucru înseamnă, mai degrabă, un semnal pentru făcutului bagajelor, în cazul în care ţara noastră devine un teritoriu numai bun
pentru ciocnirea dintre Est şi Vest.
Între timp, deşi nu mai era o surpriză pentru nimeni, preşedintele Klaus Iohannis şi-a dat, în sfârşit arama pe faţă. El a ieşit de sub carapacea protectoare a tăcerii, după cum o face rareori, pentru a spune, pur şi simplu, că, la nivelul Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică va începe reanalizarea prevederilor legislative în domeniul accesului la datele de trafic informaţional şi al securităţii informatice, pentru punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale şi o mai bună informare a opiniei publice privind măsurile în plan legislativ şi efectele acestora. Cu alte cuvinte, Iohannis este de părerea occidentalilor, în sensul că vrea să dea un şut în fund „Legilor Big Brother”, pentru a trece cât mai repede prin Parlament.
