Home Actualitate Preşedintele PPE: „Afirmația lui Ponta despre președinte si regimul nazist este scandaloasa. Remarcile lui Ponta sunt îngrijorătoare”

Preşedintele PPE: „Afirmația lui Ponta despre președinte si regimul nazist este scandaloasa. Remarcile lui Ponta sunt îngrijorătoare”

by George Avram

Joseph Daul, Președintele Partidului Popular European (PPE), a comentat astăzi declarația premierului român Victor Ponta, care a afirmat că „efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germani”.

„Remarcile făcute ieri de Victor Ponta sunt ingrijoratoare. Este cu adevărat scandalos ca un prim-ministru al unei țări UE să compare președintele țării sale cu naziști. După cum este bine cunoscut, presedintele Traian Băsescu a fost ales democratic de două ori  consecutiv și în timpul celor două mandate a implementat cu succes o serie de reforme economice și structurale dificile, dar necesare, care au pus țara pe calea stabilitatii și prosperitatii. România  se află intr-o situatie mult mai bună ca acum zece ani, înainte de alegerea președintelui Traian Băsescu. Pe de altă parte,  în ultimii trei ani, Victor Ponta a fost obsedat de încercarea de a îl inlătura pe președintele Băsescu. În detrimentul stabilității și credibilității țării sale, Ponta  se face responsabil de organizarea multor jocuri si manevre nedemocratice , ca parte a incercarilor sale nereusite de a deveni presedinte.Ambițiile prezidentiale  ale lui Ponta continua sa nu aiba nicio limita: : emiterea de ordonanțe de urgență în mijlocul campaniei, încercarea de a incepe o nouă  procedură de suspendare a președintelui la sfârșitul mandatului său, utilizand declaratii populiste care instiga la ură, etc. România, ca  stat membru al UE de peste sapte ani, merită mai mult. În cele din urmă, fac apel la Partidul Socialiștilor Europeni și la conducerea acestuia să condamne imediat remarcile îngrozitoare ale lui Ponta și să se distanțeze deastfel de comentarii”, a spus Joseph Daul.

You may also like

2 comments

Aurelia Ionescu 8 septembrie 2014 - 19:36

„…presedintele si regimul nazist…”. Ponta vorbeste prostii : regimul Basescu nu este un regim nazist (se pare ca Ponta nu a studiat problema national socialismului german) ci un regim mafiot de tip romanesc .

Reply
cornel 8 septembrie 2014 - 21:48

„…ales democratic de doua ori consecutiv”??? Nea Daul asta ori ne crede timpiti, ori el este timpit (mai probabil). Sa intrebe mai intii, de pilda, cum s-a votat la Paris in 2009 si pe urma sa vorbeasca. Si nu Ponta era obsedat de a-l inlatura pe Basescu din pozitia de presedinte, ci peste 7,4 milioane de cetateni romani, europeni au votat asta. Iar Popularii Europeni, in adevarat spirit democratic, au urinat pe votul lor. Au procedat precum nazistii.
Oare de ce le-o place unora sa vorbeasca gura fara ei si sa se bage in treburi pe care nu le cunosc si care, se pare ca ii depasesc? Daca tacea, tot p…opular raminea.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.