Poate fi presa un colac de salvare

Copresedinta PNL, Alina Gorghiu a lansat un semnal in acest sens. A sugerat, chiar, ca ar fi necesara declansarea unui proces politic, care sa conduca la ameliorarea situatiei presei. Banuiesc ca ea vizeaza tocmai aceasta sansa, pe  care ar putea-o avea presa, de a imbunatatii starea de lucruri din Romania. De a functiona intr-un moment greu, ca un colac de salvare. Cum isi poate tine cuvantul Alina Gorghiu si ce s-ar intampla daca presa ar deveni mai puternica financiar si, in felul acesta, mai libera?

Pentru a incerca un raspuns este insa obligatoriu sa facem, in prealabil, un bilant succint. Sa luam temperatura societatii romanesti. Si sa-i punem un diagnostic. Incepand cu sfarsitul, vom spune ca Romania este un stat bolnav. Desi suntem membrii NATO si UE, atingand in acest fel un obiectiv national major, deficitul de democratie este atat de pronuntat incat, din aceasta cauza, Romania se afla intr-un pericol mult mai mare decat invocatul si realul pericol extern. Nu este acum momentul sa intram in detalii.  Dar, cu certitudine, atunci cand puterile, care ar trebui sa fie independente intr-un stat, se substituie una alteia, se afla in conflict, in loc sa coopereze, ascund adevarul, in loc sa fie transparente, incalca norme constitutionale, iar reprezentantii lor norme penale, presa ar putea juca un rol pozitiv si ar putea deveni, pentru a doua oara in  istoria ultimilor douazeci si cinci de ani, un motor al dezvoltarii societatii. Asa cum s-a intamplat in ultimul deceniu al secolului trecut. Adica in anii ‘90.

Parlamentul, ca institutie, a incetat de a mai fi liderul celor trei puteri in stat, reprezentativitatea sa devenind extrem de indoielnica, prin comportamentul deviant al celor mai multi senatori si deputati, dar si prin loviturile sistematice, de-a dreptul criminale, care au fost aplicate acestei institutii. Credibilitatea si forta Parlamentului au scazut alarmant de mult, pentru ca s-a facut tot ceea ce este posibil, de catre un sistem care a incercat si a reusit sa se instaleze la pupitrul de comanda al societatii, ca actele si faptele Legislativului sa devina pur formale. Un fel de pantomima. Cealalta putere, puterea executiva, este ineficienta si blocata  intr-o competitie cu ea insasi si cu celelalte doua puteri in stat. Competitia cu ea insasi. in esenta, este razboiul dur, purtat de cele doua parti ale Executivului, Guvernul si presedintia. In fine, justitia, a treia putere constitutionala, careia un CSM puternic al trebui sa-i garanteze independenta, a devenit, la randul ei, o prizoniera a sistemului. In afara celor trei puteri in stat, nu mai exista altceva decat societatea civila, care si ea este facuta ferfelita, fiind aproape, in totalitate, parazitata de sistem si mass-media.

Iar cand spun sistem, nu pot sa nu ma gandesc la exemplul nefast si mult mai explicit al Federatiei Ruse, care are si ea un Guvern si un presedinte, un Parlament si o justiţie, dar care toate funcţioneaza doar de ochii lumii, in realitate, fiind ostatice ale sistemului militaro-securist. Care guverneaza, in mod ferm, la Moscova. La Bucuresti, se intampla acelasi lucru, doar ambalajul fiind relativ diferit.

Ei bine, in aceste conditii, presa, jurnalismul adevarat, ar putea juca un rol. Cu singura conditie ca redactiile sa nu fie, la randul lor, prizoniere. Si ca ziaristii sa aiba, realmente, posibilitatea de a face public ceea ce afla si de a se exprima asa cum ei doresc sa se exprime. Dar este oare posibil ca presa sa fie decupata din sistem?

Alina Gorghiu si-ar putea lua un angajament care o onoreaza, cu singura conditie ca ea sa dispuna de suficiente mijloace pentru a face ceea ce isi propune. Cum sa faci presa mai puternica? Cum sa faci presa mai independenta? In esenta, si despre presa se poate spune, asa cum s-a spus, fara acoperire, si despre alte institutii, ca are atata libertate cat isi ia. Dar poate sa-si ia presa libertate, atat timp cat ea se afla in stare de faliment? Un faliment la care au contribuit, din plin, toate guvernele pe care le-am avut si toate parlamentele pe care le-am avut in ultimii douazeci si cinci de ani.

Prima conditie ca angajamentul liberal sa poate fi indeplinit este ca acesta sa fie cat se poate de serios si sa se transpuna, cat se poate de repede, intr-un proiect bine elaborat si facut in baza unei consultari cu ziaristii si cu casele de presa. Si, in niciun caz, cu organizatiile acestora, care fie au devenit pur formale, fie sunt si ele prizonierele sistemului. Si, desigur, apoi urmeaza sa existe si vointa politica necesara.

Daca poate fi cu ceva de folos, eu unul, pun la dispozitia opiniei publice si clasei politice una dintre cele trei lucrari pe care le-am elaborate in penitenciar si care se numeste ”Un sfert de secol de presa postcomunista”. Precum si o a doua lucrare, intitulata „Criza financiara a presei scrise din Romania”. Ambele vor fi publicate, in serial, pe Corectnews.com, pe blog personal, pe Facebook si pe Twitter.