Sunt solidară cu Oana Stănciulescu şi-mi asum ”întreaga vină” de a respecta şi cultiva valorile patrimoniului spiritual românesc, valori care s-au impus şi se impun pe cu totul alte criterii decât cele stabilite de ”cadrele” nu ştiu căror entităţi, semănătoare de ură, frică, denunţ, şi tot ce ţine de aceste mizerii pe care nu le încape nici o democraţie din lume. Urmaşii bolşevicilor din ’46-’50 vor din nou să aresteze gândirea! Obiectul muncii lor sunt listele pe care se află cine are voie şi cine nu are voie să facă parte din această lume!
De 26 de ani sunt pe aceste liste, o ţintă permanentă în comentariile-acuzaţii pe blogul lui Laszlo Alexandru şi pe site-ul Institutului Elie Wiesel. Cu ce am greşit? Cu interviul, cartea, filmul şi orice altceva impune rostirea numelui lui Vintilă Horia. Cu încălcarea deciziilor Tribunalului Poporului din anii 1945-1950, care a condamnat întreaga elită politică şi culturală a ţării. Ca urmare, tot acolo, am căpătat aceleaşi etichete ca şi Vintilă Horia. Nu contează că în cadrul serialului „Memoria Exilului Românesc” am făcut interviuri şi documentare şi cu Marele Rabin Alexandru Şafran, cu Nicoleta Franck, cu Vladimir Cosma, cu Margareta Sterian. Documentarele făcute înainte de 1989 cu Margareta Sterian, supuse cenzurii comuniste, nu au putut fi difuzate decât la începutul lui 1990. N-am auzit în 1984 glasul Institutului Elie Wiesel. Nu conta cenzura aplicată de aceiaşi care astăzi vorbesc şi trimit hârtii ameninţătoare din partea aceluiaşi institut. Contează doar câteva citate trunchiate şi rupte din context din sentinţa lui Vintilă Horia, şi din versuri profund creştine scrise de martiri ai acestui neam în închisorile comuniste. Contextul celor care au făcut apologia comunismului este înţeles şi scuzat. Contextul în care a scris majoritatea intelectualităţii româneşti dintre cele două războaie mondiale nu contează.
În timpul ”Pieţei Universităţii” din 1990 soseau la televiziune bileţele şi scrisori în care eram etichetată, ca toţi ceilalţi din piaţă, ”legionară”. În martie 1990 făcusem primul interviu cu Vintilă Horia şi, într-o ”anumită” presă de atunci şi în Consiliul de conducere al televiziunii, se spunea că l-am intervievat pe Horia Sima. Şi dacă l-aş fi intervievat?! Un jurnalist cu adevărat liber se situează în afara oricăror comandamente. Un astfel de jurnalist ar fi trebuit să facă interviuri şi cu Hitler, şi cu Stalin.
În 31 octombrie 1991, la şase luni de la concedierea lui Vartan Arachelian, am fost şi eu concediată din Televiziunea Română, pentru delict de opinie: manifestări promonarhiste, antifeseniste, orientare de dreapta. În vara lui 1992 am câştigat procesul. Doamna Doina Cornea vorbise, în cadrul unui eveniment consacrat drepturilor omului, la Frankfurt, despre lipsa libertăţii de expresie din România, dând cele două exemple din singura, pe atunci, televiziune din ţară. Ion Iliescu a trebuit să cedeze. M-am întors în televiziune, dar nu mai aveam voie să fac emisiuni în direct şi, pentru a rosti adevărul, mă aflam din nou, pe contrasens. Primeam continuu semne. Scrisori pline de abjecţii şi ameninţări, diferite agresiuni asupra locuinţei şi a maşinii. În ianuarie 1999, după avanpremiera filmului ”Întoarcerea lui Vintilă Horia”, mi s-au tăiat frânele automobilului. Dumnezeu m-a apărat. De un sfert de secol am constatat şi constat acelaşi lucru: că libertatea fără dreptate nu are valoare. Mai aproape de zilele noastre am trăit aceeaşi încălcare a libertăţii de expresie, acum doi ani, când mi s-a interzis să mai realizez ”Ora Regelui”.
De câteva luni, de când am demisionat din ANRM, aceleaşi acuzaţii, de susţinătoare a valorii scriitorului Vintilă Horia, sunt distribuite pe Facebook şi la telefon de către unii membri ai conducerii alianţei. Ce filială destoinică are Institutul Elie Wiesel în Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei! Câţi dintre membrii acestei alianţe ştiu că în 1991, invitat la Viena la un eveniment dedicat căderii comunismului, Regele Mihai, în cuvântul său, l-a numit şi l-a citat pe Vintilă Horia: ”Mai devreme sau mai târziu, fiecare lucru şi fiecare fiinţă se vor întoarce la locul lor, pentru ca ordinea divină să nu aibă de suferit”. Câţi?!
Nu evreii, nu românii, nu francezii, sau oricare alte etnii sunt responsabili şi responsabile de crearea şi întreţinerea acestor atacuri, ci, aşa cum spunea Vintilă Horia, ”duşmanii omului”.
Puşi în faţa documentelor al căror adevăr răstoarnă argumentele Tribunalului Poporului, diverşi domni de la Institutul Wiesel ne invită să fim ”democraţi şi europeni”, în accepţia de ”insipid, inodor, incolor”. Nu poţi fi european fără să fii român, francez, englez ş.a.m.d. A fi cu adevărat european înseamnă să participi cu toate valorile tale naţionale la patrimoniul universal, nu a renunţa la ele. Tudor Vianu, care colabora la revista ”Gândirea” ca şi Vintilă Horia, scria în studiile sale: ”Fiind foarte român, Eminescu este universal”.
De ce trăim toate aceste zvârcoliri ale urii şi nepotolitei învrăjbiri?! Pentru că nu s-a făcut adevăratul proces al comunismului. S-a scris doar o prefaţă în care cele mai adânci răni au fost ocolite intenţionat, pentru a disculpa şi a favoriza.
Procesul comunismului, sistem criminal care a cuprins o mare parte a hărţii acestei lumi, şi a distrus popoare întregi, nu poate favoriza pe nimeni.
Curaj, Oana! N-ai făcut decât să-ţi împlineşti misiunea, sau, cum spune românul, ”tot răul spre bine!”. Îţi dedic şi eu aceste două versuri de Ezra Pound, pe care le port mereu aprinse în minte şi în inimă, de când le-am citit, în traducerea Margaretei Sterian: ”Numai aceea ce iubeşti cu-adevărat, rămâne/ Restul e zgură…”.
Marilena Rotaru
