Senatul a aprobat recent modificarea Legii sigurantei nationale, pe care am initiat-o PNL, prin fostul ministru Lucia Varga.

Potrivit acestei modificări,”constituie amenințări la adresa securității naționale a României orice actiuni sau inactiuni care lezeaza interesele economice strategice ale Romaniei , cele care au ca efect periclitarea , gestionarea ilegala, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestiere, cinegetic si piscicol, apelor si altor asemenea resurse , precum si monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecinte la nivel national sau regional”.

„Inițiativa legislativă a PNL de modificare a Legii siguranței naționale adoptată de Parlament reprezintă un pas înainte în lupta împotriva corupției.

Dezideratul PNL privind eliminarea corupţiei din domeniul silvic începe să prindă contur”, a declarat Lucia Varga.

La nivel parlamentar, PNL a susţinut o serie de modificări legislative şi măsuri administrative, prin care să facă ordine şi curăţenie în pădurile din România, printre care se înscrie și propunerea legislativă pentru completarea Legii privind siguranţa naţională a României.
„Pe această cale, salut adoptarea în Senatul României, cameră decizională în acest caz, a propunerii legislative pe care am inițiat-o impreuna cu un grup de 50 de deputați și senatori liberali.

Importanța acestei legi derivă din faptul că introduce o nouă prevedere potrivit căreia vor fi considerate amenințări la adresa securității naționale a României orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice ale României. Mai exact, este vorba despre acele măsuri care au ca efect periclitarea, gestionarea ori distrugerea resurselor naturale, a fondurilor forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse”. a mai spus Luacia Varga.

PNL a decis, în urma adoptării Codului Silvic, să depună în Parlament un proiect de modificare a Legii siguranţei naţionale care să prevadă că defrişările ilegale de păduri şi exploatarea fără amenanjamente silvice să fie considerate atentat la siguranţa naţională.

Varga, deputat şi fost ministru al Mediului, a susţinut, într-o conferinţă de presă, că adoptarea noului Cod Silvic face mai mult rău decât bine silviculturii.

„Am decis că vom depune un proiect de modificare a legii siguranţei naţionale, în care să se considere că defrişările ilegale de păduri pe suprafeţe mai mari de un hectar, reducerea consistenţei şi exploatarea fără amenajament silvic a acestor păduri de protejare sunt un atentat la siguranţa naţională”, a spus Varga.

Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis la Codul Silvic, adoptând, cu 218 voturi „pentru”, 11 „abţineri” şi 95 „împotrivă”, legea în forma iniţială.

Deputaţii PNL au criticat noul Cod Silvic, în schimb cei ai PSD au susţinut legea.

 

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.