Home Actualitate Ce stat santinela alegem? Militarizat sau civil

Ce stat santinela alegem? Militarizat sau civil

by Sorin Rosca Stanescu
Imi pare rau ca sunt cel care a deschis aceasta apriga dezbatere. Legata de preconizatul Comitet de Supraveghere a Macrostabilitatii. Care ar urma sa fie condus de guvernatorul Mugur Isarescu. Comparat, in iuresul disputei, de catre doctorul Radu Golban, cu un Ayatollah. Regret nu pentru ca disputa ar fi rea in sine. Dar simt ca lucrurile o iau putin razna. Masina de zgomote este prea puternica. Iar opinia publica are nevoie de alternative explicate cat se poate de limpede. Si nu de si mai multa confuzie. Optiunea, in esenta ei, este intre cresterea exponentiala a gradului de disciplina la toate nivele statului si mentinerea unui grad rezonabil al functionarii institutiilor democratice. Din nefericire, trebuie sa alegem. Ei bine, ce alegem?

Nu ma socotesc in drept sa judec calitatile pe care domnul Mugur Isarescu le are sau nu le are, ca de guvernator al Bancii Nationale. Si nici nu doresc sa-i fac acestuia vreun proces de intentie, legat de uriasa putere de care el va dispune cand se va substitui, partial, Executivului. In fine, nu este, pentru moment, esential sa stim in ce masura asistam sau nu la o manevra politica, de mare anvergura, pusa la punct in tandem cu presedintele Iohannis si cu acordul deplin al partenerilor nostri euroatlantici. Cu totul altceva este important pentru moment. Si anume sa decidem daca Romania se afla sau nu intr-o situatie cu totul si cu totul speciala, sub aspect geostrategic, si daca aceasta situatie indreptateste sau nu cresterea gradului de disciplina. In detrimentul democratiei.

Cred ca sunt multe luni de cand, analizand diverse evolutii in raportul dintre institutiile fundamentale ale statului si, in primul rand, intre cele trei puteri, legislativa, executiva si judecatoreasca, am semnalat ca trecem printr-un proces destul de rapid de militarizare. In mod deliberat si programatic, la varful celor mai importante institutii se instaleaza, confortabil, purtatori de uniforme sau persoane aflate, asa cum se spune, sub drapel. Cumva, intr-un mod mai laminat, mai putin brutal, se petrece cam ceea ce se petrecea in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial, sub domnia lui Carol al II-lea. Deosebirea fundamentala consta in faptul ca, acum, Romania se afla, pentru prima data in intreaga ei istorie, intr-un parteneriat solid cu cea mai puternica alianta militara si politica din lume. Dar, totusi, suntem un stat de granita. Un stat santinela. Aceasta ne poate aduce, pe termen lung, imense avantaje. Dar pe termen scurt ne obliga la sacrificii.

Intregul taraboi care mareste si mai mult temperatura adusa de canicula, starnit de respingerea de catre presedinte a Codului Fiscal si, apoi, imediat de initierea acestei forme de inchizitie asupra actelor Guvernului, in materie financiar-economica, isi are originea tocmai in nevoia statului roman de a se autodisciplina, sub toate formele, chiar cu riscul alterarii continutului democratic pe care ar trebui sa-l aiba un stat UE si NATO.

Singur ca, prin acest Comitet de Supraveghere, care va fi condus de Mugur Isarescu si care va trece, vrem nu vrem, o parte a puterii executive in mana corifeilor Bancii Nationale, vom asista la o interferenta a unei institutii nealese de catre cetateni, Banca Nationala, in treburile puterii executive care, pana la urma, este expresia unei optiuni realizate prin vot democratic. Mai mult chiar, acest Comitet va cenzura, implicit, si actele celei mai reprezentative puteri a statului, care este cea legislativa, blocand promovarea unor legi apreciate drept imprudente sau obligand Parlamentul, prin masinaria de vot a majoritatii, sa adopte unele acte normative agreate, sugerate sau chiar initiate din interiorul Bancii Nationale.

Aceasta este, in esenta, batalia la care asistam. Batalia reala. Care este calea cea mai buna de urmat? Prudenta, chiar daca nu este excesiva, in materie economico-financiara, are costurile ei. Si beneficiile ei. Pe de alta parte, exercitiul deplin si democratic, functionarea libera a institutiilor statului, relaxarea fiscala si atitudinea libertariana in raport cu economia isi au si ea beneficiile si costurile ei. Asta este ceea ce conteaza. Asta trebuie sa cantarim. Asta trebuie sa cantareasca, cu luciditate, partidele, in aceasta toamna politica.

Artciol publicat pe corectnews.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.