Președintele Klaus Iohannis a declarat la inaugurarea metroului din Drumul Taberei că „această linie risca să devină un fel de legendă, o legendă a amânărilor, dar iată că a venit un guvern hotărât, care a dorit să dovedească că și astfel de lucruri pot fi inaugurate cu succes”.
„ Este o mare realizare, trebuie să recunoaștem acest lucru, este cert, după Revoluție, cea mai mare realizare de acest tip, de tip metrou, din România. Sigur, nu a fost ușor până aici și această linie risca să devină așa, un fel de legendă, o legendă a amânărilor, dar, iată, a venit un guvern hotărât, care a dorit să dovedească că și astfel de lucrări pot fi finalizate cu succes. Și iată că se inaugurează.(…) Oamenii își doresc infrastructură, mobilitatea devine din ce în ce mai importantă pentru fiecare român și pentru asta Guvernul va trebui să insiste foarte mult – și eu voi insista foarte mult – pentru că avem nevoie de foarte multă infrastructură de transport, de comunicare, și așa mai departe. (…) Avem în continuare fonduri europene la dispoziție și avem la dispoziție sume imense. Deci, se poate continua într-un ritm alert dezvoltarea infrastructurii din România și sper ca acest lucru să se și întâmple., a declarat președintele Iohannis la inaugurarea metroului din Drumul Taberei.