| In conditiile in care, cel putin pana la alegerile parlamentare, ambele partide mari ale Romaniei sunt confruntate cu puternice lupte intestine, a treia parte castiga fara sa faca nimic. Numai ca a treia parte, de aceasta data, nu mai este un partid politic. A treia parte este reprezentata de o mana de institutii. Cea mai importanta si cea mai la vedere fiind Presedintia. Klaus Iohannis, dar nu numai el, castiga teren fara sa faca nimic. |
Se vorbeste si in contradictoriu despre modul in care se plaseaza presedintele in raport cu scena politica. Sunt unii care sustin ca domnul Klaus Iohannis, fara sa spuna acest lucru vreodata, este mai jucator decat a fost vreodata Traian Basescu. Si ca Romania se indreapta, cu pasi repezi, spre o autocratie. Eu insumi am sustinut teza iesirii statului roman din starea de struto-camila, eventual, pe calea unei republici prezidentiale. Altii sustin teza invers. Si anume ca, presedintele Klaus Iohannis nu face nimic. Ca ar fi un simplu captiv al “sistemului”. Adica, al unui mecanism creat din o parte din interiorul serviciilor, din o parte din interiorul parchetelor si de o parte din interiorul CSM. Parti la randul lor controlate de Traian Basescu.
Daca analizam situatia la rece, observam, cu usurinta, ca mentinerea bicefalitatii la varful PNL, a confuziei generale legate de actul de decizie, precum si a ambiguitatii conform careia, de fapt, deciziile nici nu se iau la partid, ci in alta parte, nu fac decat sa alimenteze conflictele interne. Si, chiar atunci cand nu exista asemenea conflicte, sa scada, in mod dramatic, potentialul de joc al partidului. Lovind totodata si in credibilitatea acestuia. Cine este beneficiarul?
Dincolo, la PSD, cu un Dragnea inlantuit pe stanca justitiei si ciugulit, din ce in ce mai sangeros, de corbii DNA, situatia nu este mult diferita. Deciziile pe care actualul presedinte PSD le ia sunt, din motivele plastic prezentate mai sus, si confuze si ezitante si lipsite de viziune. Acest fapt este resimtit pana la ultima organizatie PSD. In plus, partidul tocmai s-a despartit, in conditii nici ele foarte clare, de un Victor Ponta creditat, inca, de PSD, cu procente grele de incredere. Pentru socialisti situatia este foarte grea. Intrucat nu s-au despartit de trecutul apropiat. Si nici nu au plonjat in vreun viitor. Iar prezent este de tip hemoragic. Cine este beneficiarul?
In ambele situatii, unul dintre beneficiari, daca nu cumva cel mai important si, in orice caz, cel mai vizibil, este presedintele Klaus Iohannis. Puterea acestuia a crescut extrem de mult si in mod constant, incepand din momentul preluarii primului mandat. Si este extrem de important de retinut ca, aparent, Iohannis nu a facut nimic in acest scop. Dimpotriva. El este cel mai des acuzat nu ca se implica in jocul politic, ci, dimpotriva, ca nu se implica. Ca sta pe tusa.
Proiectul acestui Guvern birocratico-tehnocratic mareste gradul de confuzie de pe scena politica. Si tot in favoarea lui Klaus Iohannis. Practic, asistam la o situatie spectaculoasa pentru altii si dramatica pentru noi, in care, cu un an inaintea alegerilor, partidele refuza sa guverneze, incredintand acest privilegiu si acesta povara unui grup de oameni despre care se spune, fie ca sunt alesi de presedinte, fie, si mai rau, de catre servicii, fie, catastrofal de rau, de catre alte autoritati statele sau transnationale.
S-a creat o stare de ambiguitate din care, in mod firesc, cetatenii nu mai inteleg nimic. Se afla in opozitie sau la putere PSD? Sau se afla la putere atunci cand Guvernul este silit sa lucreze dupa bugetul socialistilor si cu birocratia acestuia si in opozitie atunci cand Ciolos semnalizeaza in alta directie? Este o situatie tipica de spagat politic.
Dar PNL? Liberalii lasa impresia ca se afla la putere, in masura in care si-ar exercita vreo influenta asupra Guvernului Ciolos, premierul lasand impresia ca este de dreapta, si este in opozitie cam in aceeasi masura, atunci cand Guvernul ia masuri in contradictie cu doctrina liberala. Facand pe placul PSD.
In acelasi mod, dar cu efecte mai putin dramatice, se desfasoara lucrurile si in ceea ce priveste celelalte partide. Inclusiv UDMR.
Este clar ca fara a incerca sa se umfle, in mod artificial, muschii prezidentiali devin mai puternici, in masura in care muschii partidelor se flescaiesc. Daca presedintele Klaus Iohannis nu este captiv, si eu cred ca nu este, atunci cea mai mare parte din beneficii le culege el insusi si fara prea mare efort. In mod cert insa, castigat este si “sistemul”. Astfel cum am incercat sa desenez mai sus. Iar daca la butoane se afla, in continuare, Traian Basescu, atunci putem spune ca acesta este al doilea mare beneficiar dupa sau alaturi de Klaus Iohannis. Cu atat mai mult cu cat pozitia ex-presedintelui este ferma. Lipsita de prea multe ambiguitati. El se plaseaza clar si fara menajamente in opozitie. Si este singurul luptator din teren.
sursa – corectnews.ro
