Home Actualitate Ameninţarea unui sirian rezident în România: „Vom arunca România în aer şi o vom rade de pe faţa pământului”

Ameninţarea unui sirian rezident în România: „Vom arunca România în aer şi o vom rade de pe faţa pământului”

by I. B.

Doi cetăţeni sirieni, fraţi şi oameni de afaceri cu rezidenţă în Bucureşti, au fost arestaţi preventiv, pentru trafic de migranţi, după ce au încercat să aducă în România ilegal alţi doi fraţi. Cei doi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră constănţeni în zona localităţii Negru Vodă. După ce au fost prinși, sirienii  au trecut la amenințări : „Vom arunca România în aer şi o vom rade de pe faţa pământului”, asu spus aceștia, lucru confirmat și de anchetatori.

Avocatul sirienilor a confirmat amenințările, dar a spus că erau spuse la supărare.

Potrivit poliţiştilor de frontieră, în noaptea de duminică spre luni, cu ajutorul sistemului de termoviziune, în apropierea punctului de frontieră de la Negru Vodă au fost observate două persoane care mergeau pe jos, dinspre Bulgaria spre România.

Astfel, au fost prinşi doi bărbaţi, care au fost apoi transportaţi la sediul punctului de frontieră pentru audieri.

În urma verificărilor, s-a stabilit că cei doi sunt fraţi, cetăţeni sirieni, şi au încercat să intre ilegal în România.

Ulterior, anchetatorii au descoperit că aceştia au fost ajutaţi de alţi doi fraţi, Ahmad Kouja Jamal şi Ahmad Kouja Ahmad, oameni de afaceri din Bucureşti cu drept de şedere în România. Unul dintre ei îi adusese pe migranţi cu maşina, în Bulgaria, până în apropierea graniţei cu România, iar celălalt urma să îi preia, după ce ar fi trecut frontiera la noi în ţară, şi să-i transporte la Bucureşti.

Poliţiştii de frontieră au deschis un dosar penal pe numele celor doi migranţi, pentru intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, fiind apoi predaţi autorităţilor de frontieră din Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.

Ceilalţi doi fraţi, oamenii de afaceri Ahmad Kouja Jamal şi Ahmad Kouja Ahmad, au fost reţinuţi de Parchetul Tribunalului Constanţa, pentru trafic de migranţi, iar miercuri au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.