Home Actualitate Cine este extraterestru? Ghita sau Hellvig?

Cine este extraterestru? Ghita sau Hellvig?

by Sorin Rosca Stanescu
La Palatul Victoria a avut loc o intalnire de gradul III. La solicitarea lui Eduard Hellvig. Noul director al Serviciului Roman de Informatii. Este de presupus ca acesta a dorit sa stabileasca un prim contact institutional cu premierul. Care, in conformitate cu legea, este unul dintre principalii beneficiari ai informatiilor de siguranta nationala. Zis si facut. Numai ca acolo a mai existat un personaj. Domnul Sebastian Ghita. Care se potriveste, si nu prea, in schema.

Scurtcircuitarea unei intalniri, altfel cat se poate de fireste, intre noul sef al spionajului intern si prim-ministrul statului este un fapt, in sine, suficient de relevant pentru a fi tratat cu atentie. Este, sa recunoastem, o exceptie de la orice regula si de la orice norma ca la o asemenea intalnire sa participe un individ, care se afla sub control judiciar, azi, si, maine, poate sub o acuzatie pentru o infractiune de coruptie. Este de asemenea un paralelism ametitor, daca nu cumva cel putin periculos, ca extraterestrul aterizat in Palatul Victoria, fix la ora si in locul intalnirii dintre premier si seful SRI, sa fie, in acelasi timp, nu numai o persoana sub control judiciar, ci si prieten de casa al gazdei si, culmea, unul dintre parlamentarii insarcinati cu controlul SRI. Daca ar fi fost, de pilda, necesar ca la o asemenea intalnire sa participe un reprezentant al Parlamentului, atunci, hai sa spunem, ar fi putut sa se intample acest lucru cu conditia ca persoana in cauza sa fie presedintele Comisiei de specialitate. Desi este greu de gasit vreo explicatie pentru un asemenea cocktail politico-informatic.

Din perspectiva de mai sus, fara a mai intra in alte detalii, la aceasta intalnire importanta, Sebastian Ghita a jucat un rol de extraterestru. Si cineva ar trebui sa explice ce s-a intamplat de fapt. Cum de a ajuns Sebastian Ghita acolo? Sub ce motiv? Cine a avut initiativa?

Pana atunci, pana cand, asa cum ar trebui sa fie firesc intr-un stat de drept, societatea civila va sari ca arsa, punandu-si aceeasi intrebare, pana cand presedintele Romaniei, care are obligatia constitutionala de a fi arbitru al institutiilor statului, pana cand se va sesiza Parlamentul, nu am incotro si avansez eu insumi o supozitie. Sebastian Ghita s-a aflat acolo pentru ca Victor Ponta, de dragul sau, a scurtcircuitat o intalnire institutionala, initiata de directorul Serviciului Roman de Informatii. S-a aflat acolo, nu intamplator. Ci pentru a marca faptul ca el se afla sub protectia primului-ministru. Si ca, la randul lui, din pozitia de membru al Comisiei parlamentare de supraveghere a activitatii SRI, Sebastian Ghita ar putea, la nevoie, sa protejeze imaginea si interesele lui Eduard Hellvig. Iar pentru opinia publica, prezenta distinsului domn Sebi la aceasta intalnire ar putea semnala, chiar, ceva mai mult. Si anume, o relatia de prietenie, mai veche sau mai noua, cu directorul Serviciului Roman de Informatii. Asemenea sugestii nu fac altceva decat sa pregateasca terenul pentru traficul de influenta. Un viciu care l-a atins de mai multe vreme pe prietenul de casa al domnului Victor Ponta.

Si mai este ceva ce imi scapa si mie si banuiesc ca va scapa si dumneavoastra, celor care cititi acest comentariu. Cum de a acceptat Eduard Hellvig aceasta intromisiune? De ce nu s-a ridicat, pur si simplu, de la masa, luandu-si politicos la revedere si intorcandu-se in biroul sau, de la sediu Serviciului Roman de Informatii? De ce nu si-a exprimat dezacordul legat de prezenta inopinata a lui Sebastian Ghita? Din prea multa politete? Dar oare, in primul si in primul rand, un director al Serviciului Roman de Informatii, o institutie cam ravasita in ultima vreme de legaturile ei toxice cu politicienii şi cu politica, are o datorie de politete fata de societate? Nici nu vreau sa imi imaginez si nici nu cred ca este adevarat ca explicatia ar fi alta. Si anume ca ceea ce ar dori sa sugere Sebastian Ghita ar fi chiar adevarat. Si anume ca el este, nu numai prieten al premierului, ci si al noului director al Serviciului Roman de Informatii. O asemenea speculatie cred ca este lipsita, totusi, de orice suport, in realitate. Si, de aceea, astept, totusi, cuvenita explicatie.

Articol publicat si pe corectnews.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.