Home Actualitate Ziua în care Victor Ponta a recunoscut că a rupt USL

Ziua în care Victor Ponta a recunoscut că a rupt USL

by Ioana Popescu

La momentul destrămării Uniunii Social Liberale, degetele arătătoare ale social-democraţilor s-au îndreptat spre Partidul National Liberal, în general, şi Crin Antonescu, în particular. Aceştia erau, ne-au explicat Victor Ponta şi companionii săi, responsabili (a se citi vinovaţi) pentru ruinarea celei mai solide construcţii politice ale României ultimelor două decenii. N-au contat explicaţiile liberalilor care, puşi cu spatele la peretele oprobiului public, au încercat fără succes să justifice decizia ieşirii de la guvernare. Uralele frenetice ale premierului („USL trăieşte! USL trăieşte”!), amplificate pe atâtea canale mediatice şi prin atâtea voci, au acoperit, încă o dată, raţiunea. Sub pretextul „egalităţii”, respectiv creşterea numărului de vicepremieri odată cu intrarea lui Iohannis în Executiv, PSD a forţat, prin cereri deopotrivă ridicole şi exagerate, trecerea liberalilor în Opoziţie.

Prim-vicepreşedintele PNL, primar al Sibiului la acea data, reprezenta, încă din martie 2014, un câştig pentru Guvernul USL. De altfel, atât preşedintele Traian Băsescu, cât şi prim-ministrul Victor Ponta au recunoscut-o cu gura plina, cu menţiunea că cel din urmă a simţit nevoia, în paralel, să-i dilueze funcţia de vicepremier, săltându-l pe acelaşi palier guvernamental pe preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin. De ce? Oficial, pentru că – brusc! – fiecare partid trebuia reprezentat printr-o astfel de functie în Executiv. Neoficial, pentru că era o propunere de neacceptat. Căci, după compromisul numit Gabriel Oprea, ridicarea în rang a liderului artificial al Partidului Conservator risca să ducă în derizoriu coaliţia de guvernământ. Să transforme, adică, Uniunea Social Liberală în Uniunea Social Democrată. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Restul e istorie. Liberalii s-au revoltat şi au părăsit Puterea. Ponta a rânjit înţelegător şi a acuzat apropierea de Traian Basescu. In fond, trebuie reamintit, până pe 16 decembrie, pentru social-democraţi întreg spectrul politic nu avea decât două „culori”: roşu şi Băsescu.

Nuanţele au apărut ceva mai târziu, când votul categoric al românilor i-a învăţat subordonaţii premierului că nu orice minciună repetată cu obstinaţie devine adevăr. Într-o zi de luni, 15 decembrie, Victor Ponta a recunoscut că a rupt USL. Sigur, n-a folosit cuvintele potrivite şi nici intenţia sa n-a fost aceea de a-şi uşura sufletul şi conştiinţa. Nu. Însă, pe 15 decembrie, Victor Ponta şi-a prezentat guvernul, aşa cum era el necesar pentru supravieţuirea sa politică. Iar în noul său cabinet, un cabinet sincer, fără miză electorală, există un singur vicepremier.

Principiul „fundamental” al egalităţii între partide, fix cel din pricina căruia liberalii au parasit Guvernul, a fost suspendat puţin, întocmai ca legea care interzice migraţia aleşilor locali. Iată, deci, un modus operandi – sau poate chiar un stil de viaţă politică – prin care Victor Ponta recunoaşte indirect că Daniel Constantin trebuia sa fie vicepremier doar pentru ca Iohannis, şi nici alt liberal, să nu fie. Pe scurt, Constantin şi-a făcut datoria, Constantin poate să plece din funcţie, lăsând în urma sa doar confirmarea unei expresii populare despre buturuga foarte mică, dar care a răsturnat spre stânga, la un moment dat, marele car al USL.

Articol publicat în editia tiparita Expres Magazin din luna decembrie

 

You may also like

2 comments

CAlin 19 decembrie 2014 - 20:55

din pacate sunt inca multe creiere spalate care nici in ziua de azi nu vor sa accepte adevarul atit de simplu!

Reply
alex 21 decembrie 2014 - 09:09

Va felicit pentru articol. Acest tip de argumentatie de bun simt se regaseste rareori ‘pe net’/la tv din partea unui jurnalist.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.