Răsfoiam aseară canalele pe televizorul mic din bucătărie. Am rămas ceva mai mult la o dezbatere despre poporul român şi şansele lui de însănătoşire. În primul rând m-am întrebat rapid dacă este nesănătos poporul român şi mi-am răspuns cu ”da” în microsecunde, mă mai gândisem la asta. Poporul român are toate simptomele nevrozei.
Nevroza apare, în general, când negăm o parte a realităţii. Refulând sub preş mizeriile din noi şi din jur, nu facem decât să le unim, să le potențăm şi să le dăm drumul pe ocolite, prin comportamente bizare: românii urlă, îşi varsă neajunsurile pe copii, îşi fac rău, se consideră mereu vinovaţi şi nevinovaţi în acelaşi timp, iar greutatea acestor gunoaie îi fac să se ia foarte în serios. Românul îşi ia în serios durerile, care sunt mai dure decât ale altora, îşi ia în serios fericirile, care sunt pline de lacrimi, îşi ia în serios îndatoririle, atât de în serios încât ajung să pară mult prea grele pentru o singură pereche de umeri. Iar eşecurile, la fel de serioase, sunt hiperbolizate la rang de destin naţional.
