Victor Ponta, până de curând, un tânăr de viitor, din noua generație, de la care se așteapta salvarea României, este istorie indiferent când și dacă își va da demisia.
Și cum ar putea fi altfel când….
Când un tânăr ca Victor Ponta și-a trădat partenerul politic – Crin Antonescu – care l-a scos din anonimat și l-a umflat politic de nu mai încăpea decât pe stadionul 23 august – , s-a spus că a cedat presiunilor venite din PSD care dorea un candidat propriu la alegerile prezidențiale. ( Sigur că nu este de explicat nici de ce Crin Antonescu afla din presă despre deciziile controversate ale tânărului și proaspătului pe atunci premier. Sigur că este de neînțeles de ce nu și-a dat demisia odată cu Crin Antonescu sau s-a ghidat după zicerea din popor- la câștig împreună, la pierdere separat).
Când în campania electorală s-a dedat la o mârșăvie vrednică de vremurile comuniste – când tovarășii se uitau pe ușa cheii și apoi te scoteau în fața colectivului – s-a spus că doamnele care făceau comunicarea, mame eroine, au văzut negru în fața ochilor din cauză că familia Iohannis nu avea copii și nu mai era mult până la un decret ca toți care nu sunt părinți să fie marginalizați, pedepsiți, scoși înafara societății, să stea pe locuri speciale în autobuz ca să-i vadă toată lumea. ( Sigur că nu este de explicat cum a putut să accepte o strategie de comunicare potrivit căreia adversarul lui politic făcuse trafic cu copii, îi vânduse pentru organe ca să-și cumpere case, fără a aduce nicio dovadă).
Când a pierdut lamentabil alegerile, dar a refuzat să plece din fruntea PSD – că la Dubai a plecat imediat ca să poată cugeta în liniște la mesajul dat de concetățeni – , s-a spus că e o mișcare politică bună ( mai puțin apariția în cluburile exclusiviste din Dubai ).
Când a plecat la Baku alături de Putin și Erdogan, deși liderii europeni au boicotat jocurile sportive europene, și nu l-a informat pe președintele Republicii ….
Când a plecat în Turcia să se opereze la o clinică apropiată familiei Erdogan, pe șest, fără să-l informeze , din nou, pe președintele țării….
Când te cheamă DNA-ul la audieri iar tu îți trimiți avocata cu scutirea medicală, deși ești prim ministru, nu gunoier….
Când nu informezi concetățenii despre statea ta de sănătate și cât de lungă va fi absența de la Palatul Victoria …
Când îți cumperi adversarii și prietenii – primari, consilieri, ziariști – prin decizii care mai de care mai controversate…
Când apar tot mai multe schelete ascunse în dulap, deși ești tânăr…
Când te porți ca un lider autocrat, deși au murit români în 47 – 89, dar și în 1990, pentru libertate și democrație …
Când ții la secret contracte importante….
Când, când … Demisia, când?
PS. Răpirea din serai (conform titlului original Die Entführung aus dem Serail) este o operă a cărei muzică a fost scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart.
Pe scurt – Constanța, închisă în palatul lui Selim Pașa, urma să fie eliberată de Belmonte.
PS1. Fuga în Serai, autor necunoscut până în acest moment. Dintre personaje îl menționăm doar pe Victor Ponta. Revenim cu amănunte.

loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.