Dan Barna a declarat că în cazul în care va porni urmărirea penală împotriva sa se va retrage. Acesta a precizat și că a solicitat notă de constatare de la DLAF, care susține că este în curs de investigare proiectul în care este implicată firma sa de consultanță. Vicepremierul Dan Barna e reclamat la DNA pentru posibila săvărșirea a unor fapte penale. 

„Dacă va porni urmărirea penală mă voi retrage. Susțin în continuare ideea de fără penali în funcții publice. Am solicitat notă de constatare de la DLAF”, a declarat Barna, într-o prima reacție publică după ce a fost reclamat la DNA pentru posibila săvărșirea a unor fapte penale.

Vicepremierul Dan Barna e reclamat la DNA pentru posibila săvărșirea a unor fapte penale. E vorba de povestea mai veche a felului în care au fost cheltuite fondurile europene, pe vremea în care Dan Barna era expert în proiecte cu bani europeni. Potrivit Newsweek, Departamentul de Luptă Antifraudă a finalizat cercetarea pe care a făcut-o asupra proiectelor și a întocmit documente pentru sesizarea procurorilor anticorupție.

Dan Barna a postat un mesaj pe Facebook în care spune că nu are nicio informație oficială de la Departamentul de Lupta Antifraudă că ar fi fost trimise documente care ăl vizează la DNA.

„În contextul informațiilor apărute astăzi în presă sunt necesare următoarele precizări:
Până în acest moment nu am nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA. Am încredere că nu au ales să anunțe în presă înainte să mă informeze și pe mine.
Din articolul care a apărut azi în presă se desprind următoarele informații:
– Că DLAF a finalizat o verificare începută în timpul campaniei prezidențiale din 2019 și intenționează să transmită către DNA nota de constatare a verificării. Se întâmplă practic exact ceea ce am cerut încă din 2019, fiind singura forma prin care această poveste se poate închide.
– Nota de constatare face referire la patru persoane: expert cu atribuții în recrutare și manageri de structuri de economie socială. Eu nu am avut în proiectele menționate niciuna din aceste calități, poziția mea fiind de expert antreprenorial. Deci concluzia logică pornind de la răspunsul transmis de DLAF presei ar fi că nu este vorba despre persoana mea. Acest lucru mi-a fost de altfel comunicat și pe parcursul întâlnirii avute cu personalul DLAF acum câteva săptămâni când mi-au spus că nu au reținut nici o faptă ilegală în ceea ce mă privește. Am solicitat nota de constatare de la DLAF, dar până în acest moment nu am primit nici o informație oficială.
– Se induce ideea că numele meu a fost trimis la DNA. Nu este cazul. Dacă vă fi, voi spune eu, înainte să vehiculăm informații incomplete, pe surse și de natură să creeze confuzii inutile.
Am fost permanent la dispoziția DLAF și sunt în continuare la dispoziția lor pentru orice fel de informații vor avea nevoie. Înțeleg că instituțiile trebuie să își facă datoria și să verifice din punct de vedere administrativ proiectele din fonduri europene și e firesc să fie așa; ce nu este firesc e că o instituție să comunice în presă informații incomplete. Este în mandatul DLAF să documenteze și să fundamenteze suspiciuni de fraudă – confirmate sau nu apoi de organele competente – nu să alimenteze suspiciuni la adresa oricărei persoane, publice sau nu.
Am zis din primul moment că vreau că această cercetare să se termine cât mai repede. Îmi mențin solicitarea și aștept că DLAF să o finalizeze.
În sinteză:
Nu am nici o informație oficială despre existența vreunui dosar pe numele meu.
Nu am nicio informație despre existența vreunei fapte care să îmi fie imputată de DLAF sau de vreo altă instituție a statului, pentru că nu există niciuna.”, a scris Dan Barna pe pagina sa de Facebook.

Stire preluata de la stireazilei.com

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.