Home Actualitate Vechile metehne politice, în zeghe

Vechile metehne politice, în zeghe

by Mirela Manu

Vechile metode de a face politică nu mai au credibilitate în faţa alegătorilor, şi nici a justiţiei. Ultimele informaţii care au ieşit la iveală precum mucegaiul deasupra butoiului cu murături aruncă, încă, aproape toate instituţiile statului, începând de la ministere, posturi parlamentar şi ajungând chiar până la serviciile secrete. Şi toate acestea au explodat după ce doi foşti miniştri, dintre care una, Elena Udrea, era departe de a avea, până acum, o imagine de eroină, au arunca-o în spaţiul public, presaţi de acţiunile DNA.

În acest moment, Elena Udrea se află într-o situaţie fără ieşire. Lăsarea ei în libertate este, în mod clar, un gest mult prea periculos pentru anumite persoane, care se simt ameninţate de ultimele sale declaraţii, astfel încât soarta ei este din start pecetluită. Deşi avocata din ea ştie acest lucru, Udrea a dovedit, totuşi, în aceste ultime zile de libertate, un curaj mult mai mare decât au avut „curajoşii” politicieni care au condus până acum România, timp de zece ani, şi care acum, unii dintre ei, se retrag, liniştiţi doar în aparenţă, în sânul familiei. Faptul că nu l-a „dat în gât” pe Traian Băsescu, cel puţin până acum, face din Elena Udrea una dintre ultimele redute pe care justiţia trebuie să le cucerească. Brusc, lângă fosta candidată la preşedinţie s-a făcut linişte, ba chiar i s-a creat un spaţiu mult prea mare, din partea admiratorilor şi adulatorilor care, până atunci, nu o
slăbeau o clipă cu linguşirile. Părăsită chiar şi de protectorul ei, Traian Băsescu, cel care s-a limitat, la congresul PMP, doar să o încurajeze din umbră, şi să-i transmită, subtil, felicitări pentru că nu l-a turnat, Udrea are de ales între a-i turna pe cei care au împins-o spre prăpastie, sau tăcerea după zidurile zăbrelite ale închisorii. Alegerea este una foarte dificilă, mai ales că, după toate probabilităţile, acei politicieni care au promovat-o în ultimii ani şi au transformat-o într-o „păpuşă Barbie a puterii” o reneagă acum, Băsescu mulţumindu-i, subtil, pentru tăcere, fără să se grăbească, totuşi, cu un autodenunţ. Banii pe care fostul şef al statului i-a încasat pe post de arendă de la Nana sunt, astfel, un motiv mult prea întemeiat pentru mina speriată şi neobişnuit de serioasă pe care a adoptat-o la congresul PMP.

Mucegaiul despre care vorbeam mai devreme riscă, totuşi, în perioada următoare, să dea peste butoiul unde a fost creat, inundând toată scena politică şi administrativă a României, lucru care, din păcate, nu face altceva decât să decredibilizeze şi mai mult instituţiile statului. Alte câteva nume sonore îngroaşă, în aceste zile, lista viitorilor arestaţi, pe bursa zvonurilor, la loc de cinste figurând fostul premier, Petre Roman, care nu mai are nici imunitate parlamentară, dar şi George Maior, fostul director SRI, sau afaceristul Ioan Niculae. Previziunea aparţine fostului patron de la Hotnews, brokerul Cristian Sima, if a fast făcută pe contul propriu de Facebook. In schimb, fostul broker prevede că Vasile Blaga va scăpa şi de data aceasta, chiar şi din dosarul EADS.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.