Home Actualitate Uniunea Europeană dă undă verde primei plăți periodice de 4,2 miliarde de euro din cadrul Mecanismului pentru Ucraina

Uniunea Europeană dă undă verde primei plăți periodice de 4,2 miliarde de euro din cadrul Mecanismului pentru Ucraina

by George Avram

Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde primei plăți periodice de 4,2 miliarde de euro din Mecanismul pentru Ucraina, format din granturi și împrumuturi în valoare de 50 de miliarde de euro.

Consiliul a considerat că Ucraina a îndeplinit condițiile și reformele necesare prevăzute în Planul pentru Ucraina pentru a primi fondurile, care vor fi plătite din Mecanismul pentru Ucraina.

Potrivit unui comunicat al instituției europene, aceste reforme acoperă gestionarea finanțelor publice, guvernanța întreprinderilor de stat, mediul de afaceri, energia și deminarea.

Consiliul UE a subliniat, de asemenea, importanța alocării banilor cât mai curând posibil, având în vedere situația fiscală dificilă din Ucraina.

Planul pentru Ucraina stabilește intențiile Ucrainei privind redresarea, reconstrucția și modernizarea țării, precum și reformele pe care intenționează să le întreprindă ca parte a procesului său de aderare la UE în următorii patru ani.

În mai 2024, Consiliul a concluzionat că Planul pentru Ucraina îndeplinește condițiile prealabile pentru ca Ucraina să primească sprijin în valoare de până la 50 de miliarde de euro în cadrul Mecanismului pentru Ucraina.

Mecanismul pentru Ucraina, care a intrat în vigoare la 1 martie 2024, prevede o finanțare stabilă de până la 50 de miliarde de euro sub formă de granturi și de împrumuturi pentru a sprijini redresarea, reconstrucția și modernizarea Ucrainei în perioada 2024-2027.

Din acest cuantum, până la 32 de miliarde de euro din Mecanismul pentru Ucraina sunt alocate cu titlu indicativ pentru sprijinirea reformelor și a investițiilor prevăzute în Planul pentru Ucraina, aceasta însemnând că plățile vor fi condiționate de realizarea indicatorilor identificați.

De la intrarea sa în vigoare, Mecanismul pentru Ucraina a achitat deja 6 miliarde de euro cu titlu de finanțare-punte și 1,89 miliarde de euro sub formă de prefinanțare, după ce au fost îndeplinite condițiile convenite în materie de politici.

Dacă toate reformele și investițiile propuse de Kiev în planul mai sus amintit sunt puse în aplicare pe deplin, se estimează că PIB-ul Ucrainei ar putea crește cu 6,2% până în 2027 și cu 14,2% până în 2040 și ar putea conduce, de asemenea, la o reducere a datoriei cu aproximativ 10 puncte procentuale din PIB până în 2033.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.