Home Actualitate Un deputat liberal îi atrage atenția ministrului Economiei: Chiar nimeni nu cunoaște legile?

Un deputat liberal îi atrage atenția ministrului Economiei: Chiar nimeni nu cunoaște legile?

by S. Z.
Deputatul liberal Maria Gabriela Horga îi atrage atenția ministrului Economiei, Claudiu Năsui, asupra faptului că în minister nu se cunosc legile din domeniu.”‘Ministrul ar trebui să știe că scrie negru pe alb în lege care sunt investițiile ce pot finanțate cu granturile din măsura 3 și de asemenea ce nu se poate face cu banii”, spune deputatul liberal.
„Chiar nimeni din Ministerul Economiei nu cunoaște textul legii care spune că nu se finanțează imobiliarele în cadrul proiectelor pentru granturi PRODUCTIVE? Art 23, alin 5, OUG 130/2020, modificată.
Apreciez determinarea publică a ministrului Economiei, Claudiu Năsui, de a acorda în mod corect și doar pentru firmele care au cu adevarat nevoie granturile pentru investiții PRODUCTIVE (nu imobiliare). Mi-ar plăcea însă să nu o facă doar în comunicarea publică, ci să asigure și o implementare corectă a ceea ce este deja prevăzut în OUG 130/2020 modificată.
Deci, pe scurt ce s-a întâmplat:
 Ministrul Năsui a demarat implementarea măsurii 3, granturi pentru investiții productive. Măsura era pregătită de fostul Guvern #PNL și de fostul ministru al economiei, din punct de vedere legislativ, dar a fost implementată de actualul ministru.
 Au apărut suspiciuni în spațiul public asupra modului în care s-au desfășurat înscrierile și asupra unor deficiențe de implementare apărute la MEAT.
 Ministrul Năsui susține că măsura nu este bună și nu își atinge scopul pentru că multe proiecte sunt de investiții imobiliare și apartamente.

 Prim-ministrul Florin Cîţu, în urma suspiciunilor apărute în spațiul public de fraudă la înscrieri și a problemelor apărute, trimite corpul de control pentru verificarea implementării de către MEAT a modalității în care s-au desfășurat înscrierile și s-au aplicat prevederile legate.

Ce trebuie să știm:
Deși ministrul Năsui încearcă să scuze problemele de implementare acuzând legislația și modul în care a fost gândită măsura de granturi pentru investiții productive (măsura 3), adevarata problemă este faptul că nu se implementează corect și nu se aplică prevederile legale din OUG 130/2020 modificată.
Ministrul ar trebui să știe că scrie negru pe alb în lege care sunt investițiile ce pot finanțate cu granturile din măsura 3 și de asemenea ce nu se poate face cu banii.
Pentru împrospătarea memoriei, las aici pasajele din actul normativ la care fac referire, chiar art. 23 alin. 5 definește foarte clar ce anume nu se finanțează:
Art 23, (5) Din granturile pentru investiții nu se finanțează:
a) cereri de finanțare care au drept obiect realizarea unor servicii de consultanță, studii sau alte activități asimilate acestora;
b) cereri de finanțare care au drept obiect sedii de birouri sau alte activități destinate investițiilor imobiliare pentru închirierea de birouri/concesionarea sau orice alte forme de valorificare ale acestora;
c) orice alte cereri de finanțare care nu sunt în legătură cu domeniile de investiții prevăzute la art. 19 alin. (1) și (2).
Ordonanța definește investiția productivă și stabilește și tipurile de cheltuieli care se pot face, astfel:
“i) grant pentru investiții productive – grant acordat beneficiarilor de ajutor de stat din fonduri externe nerambursabile pentru realizarea de investiții necesare pentru extinderea/reabilitarea/modernizarea capacităților de producție existente, realizarea unor capacități de producții noi, achiziționarea de echipamente, utilaje și instalații, precum și pentru modernizarea, reabilitarea, extinderea clădirilor existente sau achiziționarea unor clădiri destinate activităților de producție noi, inclusiv pentru achiziționarea de terenuri necesare realizării investițiilor, în limita a 10% din valoarea proiectelor care fac obiectul cererilor de finanțare”.
MEAT și ministrul Claudiu Năsui au, prin OUG 130 modificată, toate instrumentele pentru a implementa corect această măsură.
Deci, mă aștept ca toți cei care au depus proiecte și nu respectă ceea ce legea definește ca fiind investiție productivă să fie descalificați, după cum ministrul ne atrăgea atenția public că există multe astfel de proiecte.
MEAT trebuie în aceste cazuri doar să aplice LEGEA și să implementeze corect măsura. Au soluția în Monitorul Oficial.
Am avut multe discuții cu cei din mediul de afaceri despre măsura 2 sau măsura 3, granturile pentru investiții productive sunt extrem de așteptate de mediul de afaceri cinstit. Scopul acestei măsuri este să ajute mediul de afaceri să își continue investițiile chiar și într-o perioadă de criză, să mențină și să creeze locuri de muncă.
Domnule Ministru, aveți toate instrumentele să o implementați corect, deci nu permiteți
ca banii destinați IMM-urilor să fie folosiți de firme care doresc să profite și să achiziționeze imobiliare și apartamente.”, a scris pe Facebook Horga.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.