În prima dezbatere cu Klaus Iohannis, contracandidatul său pentru preşedinţie, Victor Ponta a declarat că legislaţia germană nu permite amplasarea secţiilor de vot pentru expaţii care trăiesc în Germania în alte locuri decât clădirile acoperite de statut diplomatic, adică ambasade sau consulate. Ridicând în mână un „document” transmis de Ambasada României de la Berlin, Ponta a transmis că „potrivit regulilor în materie, comunicate de Ministerul German al Externelor, prin notă verbală, în Germania este permisă organizarea de secţii de votare numai la sediile ambasadelor, consulatelor generale şi onorifice”. 
Informaţia este însă falsă, susţin experţi în legislaţia germană contactaţi de „Adevărul”, fapt confirmat şi de parlamentarul Bernd Fabritius, deputat în Bundestag şi membru al partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU), condus de cancelarul German Angela Merkel.
Integral pe adevarul.