Home Actualitate ULTIMA ORĂ. REVOLTĂTOR. Torționarii disidentului Gheorghe Ursu au fost achitați. Decizia nu e definitivă

ULTIMA ORĂ. REVOLTĂTOR. Torționarii disidentului Gheorghe Ursu au fost achitați. Decizia nu e definitivă

by Ioana Popescu
Torționarii disidentului Gheorghe Ursu au fost achitați de Curtea de Apel București, însă decizia nu este definitivă.

Curtea de Apel București a decis, joi, schimbarea încadării juridice în cazul foștilor ofiţeri din cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, din infracțiuni contra umanității în tratamente neomenoase și i-a achitat pentru această infracțiune.

Schimbarea încadrării juridice a fost deciză pe motiv că legea mai favorabilă este Codul penal din 1968, scrie Hotnews.

La ultimul termen, procurorul din dosar ceruse judecătorilor ca foştii ofiţeri de securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, torţionarii disidentului Ursu, să fie condamnaţi la câte 25 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.
Procurorul  a cerut încetarea procesului penal în cazul lui Tudor Postelnicu, ca urmare a decesului acestuia.
Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către „Europa Liberă” şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.
Procurorii susţin că, în perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava.
Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.
Inginerul Gheorghe Ursu a murit pe 17 noiembrie 1985, în arestul Miliţiei Bucureşti, în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de securitate.
Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.

Tudor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare, invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani, pentru bună purtare. În prezent, Clită este din nou în penitenciar, unde execută o condamnare de 14 ani primită în Danemarca, fiind acuzat că a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga.

sursa- Hotnews

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.