Home Actualitate Trupe NATO în România și alte state est-europene

Trupe NATO în România și alte state est-europene

by S. Z.

Miniştrii Apărării ai statelor NATO au aprobat crearea unei noi forţe multinaţionale pentru protejarea ţărilor expuse ameninţărilor Rusiei, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Noile contingente vor fi staţionate prin rotaţie în state central şi est-europene membre NATO.

„Noua forţă va fi multinaţională, pentru a transmite clar semnalul că un atac împotriva unui aliat va fi un atac împotriva tuturor aliaţilor şi că întreaga Alianţă va rispota”, a declarat Jens Stoltenberg conform agenţiei Associated Press.

Potrivit unor surse diplomatice citate de agenţiile Reuters şi AFP, Alianţa Nord-Atlantică ar putea trimite câte 1.000 de militari în România, Bulgaria, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. Noul contingent va fi susţinut de forţa de reacţie rapidă, care are 40.000 de membri, cu mijloace aeriene, navale şi unităţi speciale.

Avioane de spionaj

Alianţa Nord-Atlantică a mai decis suplimentarea prezenţei militare în zona Mării Negre, inclusiv prin staţionarea unor avioane de recunoaştere Awacs în România, Bulgaria şi Turcia, a afirmat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, conform agenţiei italiene Nova.

„Am suplimentat prezenţa navală, dar avem şi avioane dotate cu aparatură Awacs (n.red. – sisteme aeriene de avertizare şi control) în România, Bulgaria şi Turcia”, a explicat Stoltenberg.

„Ţările NATO colaborează şi cu Georgia. Cooperarea cu această ţară este importantă inclusiv pe fondul provocărilor din regiunea Mării Negre”, a subliniat Stoltenberg, referindu-se la criza cu Rusia.

 

 

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.