Dupa ce presedintele PNL, Crin Antonescu, a decis marti sa isi anunte demisia de la sefia camerei superioare a Parlamentului, fotoliul celui de-al doilea om din stat a ramas liber. Victor Ponta a declarat ca postul va fi ocupat de un senator ales pe listele USL, lasand loc pentru o serie de ipoteze cu privire la numele viitorului presedinte al Senatului.

Liderul social-democrat a spus ca orice senator ales sub sigla USL este eligibil pentru a doua functie in stat si ca nu exclude nici desemnarea fostului premier liberal Calin Popescu Tariceanu.

„Luni vom propune un senator care a candidat pe listele USL (pentru șefia Senatului — n.r.) pentru că așa au votat oamenii. Care este acel senator nu știu să vă spun acum”, a declarat premierul. „Nu, nu este exclusă (varianta desemnarii lui Tariceanu – n.r.). Toți cei care au candidat pe lista USL din punctul meu de vedere pot ocupa funcția de președinte al Senatului dacă domnul Antonescu își va da demisia, că deocamdată nu și-a dat-o în mod formal”, a incheiat seful PSD.

Cu toate acestea, Ponta a infirmat ipoteza nominalizarii lui Ilie Sarbu, socrul sau si liderul de grup al senatorilor PSD. Ilie Sarbu era unul dintre cele mai vehiculate nume, fiind principalul social-democrat care a condus ostilitatile parlamentare impotriva fostului presedinte al Senatului, Crin Antonescu. Social-democratii il considera pe Ion Chelaru cel mai probabil inlocuitor al lui Antonescu, atat pentru ca ocupa in prezent functia de vice-presedinte al Senatului cat si ca o masura compensatorie pentru ratarea nominalizarii ca judecator al CCR din partea PSD. In alta ordine de idei, ne putem astepta inclusiv la desemnari-surpriza, dupa modelul recentelor numirilor din Guvern. Astfel, daca Victor Ponta isi va impune punctul de vedere si va dori sa continue in aceeasi directie, putem asista inclusiv la desemnarea lui Darius Valcov (care a condus comisia parlamentara pentru Rosia Montana) sau a senatorului Gabriela Firea, liderul PSD Ilfov.

Sansele lui Tariceanu, doar teoretice

Calin Popescu Tariceanu este un alt senator cu ceva sanse sa ajunga al doilea om in stat. Prospat demisionar din PNL, fostul premier a anuntat, in cursul saptamanii trecute, infiintarea unui alt partid. Mai mult decat atat, o serie de lideri social-democrati au vorbit deja despre un posibil tandem Tariceanu-Ponta pentru alegerile prezidentiale din aceasta iarna. Preluarea functiei de presedinte al Senatului – cu sustinerea PSD – ar putea fi parte din strategia de subtituire a lui Crin Antonescu cu Popescu Tariceanu, atat ca demnitate publica, cat si ca parte liberala dintr-un viitor „nou USL”.

Cu toate acestea, sansele lui Tariceanu de a beneficia de sprijinul PSD par sa existe doar in teorie. Campania de racolare a parlamentarilor PNL pentru infiintarea „unui nou partid liberal” s-a dovedit un fiasco. Lipsa oricarei sustineri parlamentar pentru viitoarea sa formatiunea a dus chiar la contramandarea unei conferinte de presa anuntate in ziua precedenta. In plus, presedintele executiv al social-democratilor, Liviu Dragnea, a declarat la finele saptamanii trecute ca „PSD nu va face alianta cu Tariceanu, ca persoana fizica”. Formularea se referea la lipsa de aderenti ai partidului anuntat de Tariceanu. Cu exceptia senatorului Iliesiu, exclus recent din PNL, niciun parlamentar liberal nu l-a urmat pe fostul prim-ministru.

Un presedinte de Senat de la PC? 

Desi USL a fost, de facto, desfiintata, surse din Partidul Conservator au lansat ipoteza revendicarii sefiei Senatului de catre aceasta formatiune, chiar in baza protocolului invocat de Daniel Constantin impotriva presedintelui liberal. In prezent, situatia grupului PC de la Senat este deosebit de sensibila, fiind la limita desfiintarii. Dupa plecarea senatorului Tudor Barbu catre Partidul National Liberal, numarul senatorilor PC a scazut la 7, cifra limita pentru constituirea unui grup.

Astfel, in conditiile in care cel putin un senator ar dori sa paraseasca partidul, onservatorii ar ramane fara grup la Senat, dupa modelul PP-DD. Surse social-democrate au explicat ca ar exista disponibilitate din partea PSD pentru sustinerea unui senator conservator la sefia Senatului, tocmai pentru a consolida si stabiliza grupul. Un alt argument pentru cedarea functiei catre conservatori ar fi si noua modificare guvernamentala, prin care la conducerea unuia dintre ministerele atribuite PC a fost propus un tehnocrat, un independent, convenit de comun acord cu Victor Ponta, in locul unui om de partid. Din partea conservatorilor, Dumitru Pelican, liderul de grup, si Vasile Nistor, actual vicepresedinte al Senatului, sunt cele mai posibile nume pentru o eventuala preluare a functiei.

loading...

1 COMENTARIU

  1. pai sa-l bage pe barna tanczos ca nu a reusit sa distruga hocheiul romanesc in totalitate ,sau pe ungurul ala care a distrus sistemul sanitar , a inchis spitale ,la mintea lui ponta te astepti la orice ,noi nu i-am votat pe astia de ce mai stau la guvernare ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.