Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că s-au făcut încercări de a ralia unei fomule de centru -dreapta, pe care le-a respins.
„Orice altă formulă politică, aşa-numita încercare de realizare a unei coaliţii de centru-dreapta ar veni să înfrângă voinţa majoritară a electoratului, exprimată în mod extrem de clar şi să întoarcă, practic, rezultatul acestor alegeri, formulă din care noi considerăm că nu avem cum să facem parte (…)
Pot să vă confirm că într-adevăr au fost numeroase încercări de a fi convinşi să ne raliem unei astfel de formule, aşa-numita formulă de centru-dreapta. Pentru acest lucru, ofertele au început ca la licitaţie, da? Ni s-a oferit din ce în mai mult, doar-doar ne-or convinge să acceptăm. Ei bine, să vă spun ceva: pentru mine, reunificarea mişcării liberale nu este un lucru care să mă lase indiferent. Mi s-a propus chiar să preiau conducerea Partidului Naţional Liberal. Sigur că, având în vedere că am fost preşedintele PNL şi având în vedere soarta partidului în ziua de astăzi, privesc cu mâhnire la ceea ce se întâmplă şi nu vreau să introduc cuţitul mai adânc în rană. Nu vreau să vorbesc, astăzi, în niciun fel în termeni peiorativi despre ce s-a întâmplat PNL-ului. Vedem cu toţii, cred că şi alegătorii s-au lămurit. Eu cred că PNL-ul are nevoie, înainte de orice, înainte de a face o discuţie cu noi, are nevoie de o clarificare ideologică, bazată pe principiile şi valorile care au definit acest partid. Sigur că, în perspectivă, vom vedea, vom putea să discutăm”.
Referitor la discuțiile purtate cu PSD, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că în prezent au loc negocieri pe baza programului de guvernare al celor două partide: „Plecăm de la câteva lucruri esenţiale şi anume: restabilirea suveranităţii depline a României, restabilirea ca prioritate zero a ceea ce se numeşte interesul naţional, fie că vorbim despre domeniul politic, fie că vorbim de chestiunile de natură economică. Prea mult în ultima vreme am văzut România o ţară care este euroconformă. Am văzut că cineva nu ştia cum să scrie lucrul acesta. Se traduce în felul următor: tot ce se decide la Bruxelles, noi aprobăm. Nu avem niciun punct de vedere, nu avem nicio obiecţie, interesul nostru naţional pare să se fi transferat la Bruxelles. Să ştiţi că interesul naţional nu se poate transfera nicăieri. El rămâne aici, în România. România trebuie să fie capabilă să îşi susţină şi să îşi promoveze interesul naţional, fie prin diplomaţie, fie prin poziţionări politice, fie prin forţa economică pe care poate să o dobândească”.
Copreședintele ALDE a explicat că „după aceste alegeri România trebuie să îşi reclădească profilul politic în Europa şi în regiune, vreau să redevenim o ţară care nu primeşte ordine de la alţii, unde ambasadorii nu vin să ne spună ce trebuie să facem, ştim foarte bine ce trebuie să facem, bazându-ne pe acest element fundamental care este interesul naţional. Nu înseamnă acest lucru că vrem să reclădim relaţiile cu partenerii noştri. Nu! Relaţiile cu partenerii noştri strategici, fie că este vorba de Statele Unite, fie că este vorba de Uniunea Europeană, vor rămâne la fel de puternice, la fel de solide, dar atât cât sunt eu în poziţii importante în România, voi pleda pentru ca România să fie în rând cu celelalte ţări, la fel cum noi ne respectăm partenerii, să cerem acelaşi respect şi pentru noi, şi să se înţeleagă foarte bine că toate ţările au interese proprii, dar şi noi avem dreptul la promovarea interesului propriu, care este interesul naţional al României”.