Liderul USR Nicusor Dan este de parere ca PSD va promova o lege a amnistiei cât de curând. Deputatul Dan Barna, fost…
@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.
Liderul USR Nicusor Dan este de parere ca PSD va promova o lege a amnistiei cât de curând. Deputatul Dan Barna, fost…
Legea amnistiei fiscale a intrat în vigoare vineri, astfel că o serie de obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de Fisc…
Liderul grupului PNL, George Scutaru, şi purtătorul de cuvânt al ACL, Alina Gorghiu, l-au acuzat, luni, pe Victor Ponta că „îşi apără…
Fostul presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a facut o serie de declaratii cu privire la controversatul proiect de lege…
Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a avut, joi, o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, Duane Butcher,…
Camera Deputaţilor a decis, marţi, în unanimitate, retrimiterea la comisia de specialitate a proiectului de lege privind amnistierea, cu termen la 1…
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, că ministerul a dat un aviz negativ la proiectul legii amnistierii şi că e nevoie…
Legea amnistiei a fost scoasă de pe ordinea de zi a plenului după ce a creat un întreg scandal, chiar şi în…
@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.