Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a plecat mai devreme decât era programat de la summitul G20 care a început sâmbătă în oraşul australian Brisbane, pe fondul tensiunilor cu liderii occidentali din cauza crizei ucrainene, afirmă surse ruse.
„Programul vizitei preşedintelui Putin a fost modificat. A fost scurtat„, a declarat o sursă din cadrul delegaţiei ruse, citată de AFP.
Conform surselor citate, preşedintele Rusiei participă la dezbaterile summitului, dar nu va fi prezent la dineul oficial şi va pleca mai devreme decât era prevăzut.
„Acest dineu este mai degrabă o ocazie de divertisment”, adaugă sursa citată, potrivit mediafax.
Summitul G20 se desfăşoară sâmbătă şi duminică în oraşul australian Brisbane.
Informaţia nu a fost confirmată de surse oficiale şi nu este clar dacă Putin a părăsit deja summitul sau când o va face.
Vladimir Putin a fost supus presiunilor cu ocazia summitului G20, liderii occidentali reproşându-i implicarea în conflictul separatist din Ucraina, inclusiv în doborârea Cursei Malaysia Airlines MH17 în Ucraina, incident soldat cu 298 de morţi, inclusiv 38 de australieni.
Kremlin: Vladimir Putin nu şi-a modificat programul la G20 din cauza disensiunilor cu Occcidentul
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va părăsi mai devreme summitul G20, dar abia „după ce va termina activităţile din agendă”, a anunţat Kremlinul, dând asigurări că programul liderului rus nu a fost modificat din cauza tensiunilor cu liderii occidentali.
„Summitul G20 se încheie duminică. Vladimir Putin va trebui să plece, dar abia după ce va termina activităţile din agendă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse.