Conferința de presă ținută azi dimineață de către șeful misiunii FMI pentru România, doamna Andrea Schaechter, a reușit să mă surprindă. Chiar nu știu ce să mai cred! Ştiam că filozofia FMI este discutabilă, că în ciuda declarațiilor doamnei Catherine Lafargue, continuă să propăvăduiască politicile de austeritate şi că îşi mai găseşte cu greu clienți în Europa dar nu știam că a devenit şi membru USL.

Să-mi fie cu iertare dar nu pot să cred altceva în urma celor declarate în conferința de presă. Faptul că dna. Schaechter laudă măsura guvernamentală de a reduce pe o perioadă de doi ani, unei anumite categorii a populației, rata rambursării crerditelor nu poate fi altfel catalogată decât ca o poziționare politică în rândurile USL.

Oare FMI a uitat chiar și cele mai simple legi și principii ale economiei de piață, a abandonat orice urmă de profesionalism sau, poate, a devenit adeptul aritmeticii simple practicate de către domnul Gherghina în politica bugetară. O astfel de măsură nu se poate explica decât printr-o aritmetică simplă, de tip contabil care  nu se bazează pe analize și studii de impact și nici pe sesizarea efectelor perverse.

Mă așteptam din partea FMI la o prezentare profesionistă a acestei măsuri preconizate de către guvern, plecând măcar de la unele neclarități și inadvertențe vizibile cu ochiul liber.

Astfel:

Care este modalitatea legală și în conformitate cu principiile nescrise ale economiei libere și de piață prin care guvernul (statul) intervine în structura și derularea unui contract ( comercial) dintre două părți private?

A existat o negociere între guvern și  toate băncile private (majoritar capital străin) care s-a finalizat prin acordul băncilor de a renunța pe parcursul a doi ani la o parte din beneficiu? S-a negociat principalul sau dobânda? S-a stabilit ca după doi ani băncile să nu încerce o recuperare prin modificări de contract?

Dacă nu au avut loc negocieri finalizate prin acordul băncilor rezultă că statul va plăti acestora diferența. De unde? Din buget. Se crează o discriminare pe de parte între datornici și pe de altă parte între beneficiarii de reducere și totalitatea plătitorilor de impozite și taxe.

Este corect să fie protejați unii datornicii aflați în dificultate față de alte categorii de bază și mult mai numeroase ale populației, aflate și ele în dificultate, cum ar fi tinerii sau șomerii de peste 45 de ani? Datornicii sunt victimele propriei lor decizii dar șomerii sunt victimele stării generale a economiei , nu al unor decizii personale . Nu ar fi mai înțelept să se pună în aplicare măsuri de creare de locuri de muncă (de exemplu, reducerea CAS de care dna. Schaechter nici nu a mai amintit) care ar avea efect global și nu numai la nivelul unei minorități?

De ce nu s-a încercat o protecție mai eficientă a datornicilor prin acțiuni de depistare și atacare a prevederilor abuzive din contractele de creditare?

Motivarea guvernamentală a acestei măsuri, aceea de a crește consumul nu are susținere deoarece eventualele venituri suplimentare ale beneficiarilor de reducere  (nici nu se cunoaște, măcar estimativ, suma totală) vor fi anihilate de creșterea generalizată a prețurilor prin introducerea de la 1 aprilie a.c. a accizei la motorină și benzină.

Măsura este un precedent periculos care poate crea o creștere a ilegalităților și a corupției prin preluarea de credite prin interpuși, posibili beneficiari ai măsurii, în favoarea unor persoane terțe. Pe lângă ilegalitate intervine și un proces de atac la libera concurență, măsura de reducere putând fi interpretată (fiind acoperită din buget) și ca o formă mascată de subvenție.

Deocamdată, fără răspuns la aceste întrebări, măsura pare a fi un cadou electoral în vederea alegerilor din acest an.

loading...

1 COMENTARIU

  1. Acest domn dovedeste ca nu cunoaste practicile internationale in acest sens. Este foarte posbil ca prin poltici sociale sa se realizeze acest lucru. Va dau exemplul Frantei, unde traiesc eu, si masura de care vorbesc nu este acum implementata ci de zeci de ani in Franta, cred ca din timpul lui Mitterand (tot socialist, dar neatinsa de guvernele de dreapta care i-au succedat). Si anume : aici exista Casa de Alocatii familiale, care plateste alocatiile pentru copii, dar si diverse alte alocatii, legate in general de venituri reduse. Printe altele exista Alocatia pentru locuinta ( Allocation Logement) care se da tuturor celor care au venituri sub un plafon stabilit pe persoana sau familie si care poate ajunge pana la 40-50% din chiria platita de benefeciarul alocatiei sau din creditul imobiliar al persoanei respective. De asemeni daca este vorba de o supraindatorare cu credite de consum, persoana respectiva poate depune un dosar la Banque de France (echivalentul Bancii Nationale Romane) cerand o alta esalonare a datoriilor, iar banque de France, daca constata ca din veniturile pe care le are familia nu mai poate plati ratele la nivelul initial, atunci Banque de France obliga bancile sau creditorii sa reduca ratele ca valoare si sa le prelungeasca in timp, astfel incat omul sa-si poata continua plata creditului cu rate lunare mai mici. Cam astea sunt cele doua modalitati cu care in Franta statul poate ajuta datornicii.
    Deci, iata cum se poate implementa ceea ce a declarat guvernul actual al Romaniei. Fara discutie ca reprezentanta FMI stia asta foarte bine, fiindca nu numai in Franta se aplica, ci si in alte tari civilizate, in timp ce domnul Cosea nu este informat si o critica degeaba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.