În timpul vieții, dacă ești norocos și atent, întâlnești oameni care sunt repere morale și te marchează sau oameni de la care ai ce să înveți. Sunt puțini și, deci, îi ții minte!

Eu am avut acest noroc – le-am cunoscut pe Surorile Coposu!

Fiecare întâlnire cu Rodica și Flavia Coposu nu este doar o întâlnire cu istoria, ci și cu normalitatea, cu firescul.

Calde, cu umor, cu multă autoironie, echilibrate, moderne, mai în pas cu noutățile și cu vremurile decât mulți dintre noi, și gata să te salveze dacă ești la anaghie.

Ușa lor este în permanență deschisă celor care au nevoie de un sfat sau doar de o gură de oxigen.

Întotdeauna se găsește o ceașcă de cafea pentru cine trece pragul casei. Iar casa lor este veșnic plină de prieteni.

Dacă vrei să afli ultimele cărți apărute pe piață sau ce se mai petrece în România și în lume, trebuie doar să stai de vorbă cu ele. În câteva minute, ai o radiografie clară, concisă, limpede asupra evenimentelor.

Pentru mine, întâlnirile cu Surorile Coposu sunt ca o călătorie în jurul lumii, la sfârșitul căreia pleci mereu cu speranța că și România are o șansă pe acest pământ.

Și asta pentru că pentru Rodica și Flavia Coposu patriotismul nu este un cuvând desuet, este menirea de a trăi.

Mai ales pentru o familie care s-a sacrificat pentru libertate și democrație.

Nu vor să vorbească despre perioada grea prin care au trecut.

De câte ori le-am întrebat sau le-am rugat să scrie – Tanti Rodica mi-a replicat – “Cum să ne plângem, cum să povestim ce greu ne-a fost? În fața lui Cornel( Cornel Coposu) și a suferinței lui, nimic nu trebuie spus, nu se poate compara. Nu putem să facem așa ceva”.

Credința în Dumnezeu și în destinul acestei țări le ghidează în fiecare zi.

I-am întâlnit pe Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ticu Dumitrescu, Doina Cornea, dar abia după ce le-am cunoscut pe Surorile Coposu am înțeles.

Acum știu un lucru – avem repere morale, avem eroi. La doi pași de noi. Trebuie doar să-i vedem.

Pentru mine, Flavia și Rodica Coposu sunt un model. Sunt așa cum doresc să devin și eu.

N-am cunoscut pe nimeni cu o poftă de viață mai mare ca ele și cu o asemenea memorie – de la zeci de poezii, la cele mai mici date despre războiae, revolte, evenimente sau întâlniri.

Flaviei Coposu îi place, de pildă, George Topârceanu și ar putea să-ți recite ore în șir.

Despre Topârceanu, până dimineața, despre greutățile prin care au trecut, nici vorbă. Flavia Coposu spunea unui jurnalist: „Noi n-am vrut niciodată să vorbim despre noi, ce s-a întâmplat cu noi după arestarea lui (Corneliu Coposu –n.n.) și știi de ce? Dintr-o foarte justificată decență, că n-are rost să ne văietăm, că foarte mare parte de populație a suferit … foarte mare. C-a fost pe nedrept, c-a fost pe drept, că nu știu ce … E foarte adevărat că nu am acceptat nici un fel de compromis de nici care. Dar, a începe și a vorbi de suferința noastră, că ne-a dat afară din servici, că n-am putut progresa, că n-am făcut brânză mare, e una. Dar, dacă compari ce-a pățit amărâtu ăsta de Cornel, care i-o mâncat cei mai frumoși ani în pușcărie, atunci zic io că este indecent să te vaieți, Așa este. Așa-i moral și așa-i creștinește.”

La mulți ani, Flavia Bălescu – Coposu!

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.