Gabriel Oprea nu mai este coordonator de doctorat la Academia Naţională de Informaţii.
Academia Naţională de Informaţii a emis, pe 7 septembrie, un comunicat, în care a anunţat că evaluează „stadiul implementării măsurilor privitoare la respectarea standardelor de calitate academică a tezelor de doctorat”.
„În acest sens Senatul Academiei mandatează Consiliul Ştiinţific al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” să accelereze procesul de evaluare, iniţiat cu mult timp în urmă, asupra modului de respectare a standardelor ştiinţifice şi dezvoltare a capacităţii noastre academice. Concluziile acestei evaluări vor sta la baza unor decizii care vor consolida calitatea procesului de învăţământ şi cercetare academică în cadrul ANI MV”, se spunea în comunicat.
Comunicatul a fost emis după suspiciunile de plagiat vizând lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, susţinută la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, dar şi lucrări coordonate de acesta la Academia „Mihai Viteazul”.
Pe 4 septembrie, Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, a dat un verdict tranşant după ce a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, spunând că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind „copiate integral”.