Spionul care candidează şi pionii care il votează

O minciună repetată îndeajuns devine adevăr, titra celebrul manual de propagandă semnat de Goebbels. Şi, pare-se, deşi vremurile s-au schimbat, principiile manipulării politice au rămas aceleaşi. Peste ani, peste regimuri, peste oameni. Iar dezvăluirea preşedintelui despre trecutul presupus acoperit al candidatului social democrat – în fapt, reîncălzirea unui subiect deschis cândva de un senator ex-pesedist – a pus în mişcare maşina de propagandă pe care orice partid de masă care se respectă, dar nu ştim în ce măsură îi respectă şi pe alţii, o are mereu pregătită. Dacă PSD a negat cu jumătate de gură că fostul procuror ajuns premier ar fi colaborat cu serviciile de informaţii într-un moment în care Constituţia şi legile ţării interziceau în mod explicit o astfel de încrengătură, Victor Ponta a întors discuţia, încercând să dea acuzaţiei o nuanţă aproape eroică. Patriotică. În ton cu mesajele de campanie îmbibate în naţionalismul pe care, brusc, Puterea l-a descoperit.

Pe toate canalele de comunicare, oamenii Puterii reiau cu nonşalanţă o idee deopotrivă anticonstituţională şi antidemocratică. Nu interdicţia procurorilor de a funcţiona ca ofiţeri acoperiţi e importantă, susţin în cor comunicatorii social-democraţilor şi acoliţii lor, ci „interesul naţional” pe care Victor Ponta, virtual „acoperit” ilegalist, l-ar fi servit. Pentru cei angrenaţi în campania electorală a Partidului Social Democrat articolul 132 din Constituţie nu reprezintă decât un detaliu tehnic, irelevant pentru istorie. Esenţial este, aflam de la purtătorii mesajelor politce, că Victor Ponta, fie el procuror şi ofiţer acoperit, chiar şi împotriva legii fundamentale, ar fi servit intereselor României. Cum anume respectivele interese naţionale ar fi fost servite rămâne, totuşi, un mister. Căci un procuror în slujba ţării, dar împotriva legilor sale, e de-a dreptul un paradox.

Virtutea unui cuţit este să taie, ştim încă de la gânditorii Greciei antice. În aceeaşi logică, virtutea unui procuror – om al legii! – este să vegheze la respectarea normelor de drept. A statului de drept, dacă vreţi. O misiune (descoperită, de această dată) greu de îndeplinit dacă implică tocmai încălcarea Constituţiei. Dar anii au trecut, iar faptele, dacă au existat, sunt greu de încadrat, în condiţiile în care Constituţia nu prevede sancţiuni pentru nerespectarea sa.

Însă, în 2014, miza este funcţia de Preşedinte al României. De garant al Constituţiei, mai înainte de orice. Iar după un deceniu sub semnul dublei suspendări a Preşedintelui pentru încălcări ale Constituţiei, noua Putere nu are dreptul să ne convingă de nimic făcându-ne complice cu ochiul şi vorbind despre “interesul naţional” intangibil, în timp ce ascunde sub preş articolul 132 din legea fundamentală.