Avocatul lui Sorin Oprescu, Viorel Mocanu,  a declarat  că va contesta interceptările din dosar.

Acțiunea va fi inițiată pentru că DNA a avut sprijinul SRI în realizarea interceptărilor din dosarul în care fostul primar e acuzat de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat

„Va conta pentru că reprezintă undeva la 30% din materialul probator pe care se suţin acuzaţiile, nu doar cu privire la domnul Oprescu ci şi la ceilalţi inculpaţi din dosar, în sarcina cărora sunt mai multe interceptări. În sarcina lui Sorin Oprescu vorbim despre patru interceptări ambientale, care nu au mare relevanţă în susţinerea acuzaţiilor. Dacă vor fi anulate, cu atât mai bine. Curtea de Apel va dispune dacă înlătură aceste mijloace de probă sau nu. Noi am invocat şi alte mijloace de probă care, în opinia apărării, au fost obținute ilegal”, a explicat avocatul.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.