Libertatea este un lucru mai complicat decât puterea spunea Thomas Mann. A avea libertate nu înseamnă să faci tot ceea ce doreşti. Orice societate are în interiorul ei o sămânţă anarhică. Anarhia preistorică a precedat ordinea societăţii. Societatea modernă a cenzurat această anarhie prin legi şi percepte morale.
Ce ne facem atunci când legile prevalează în faţa demnităţii umane? Demnitatea umană este calitatea primordială a omului; nevoia de a fi liber, de a gândi şi simţi descătuşat de spaime şi temeri. Legea corectează doar tendinţele anarhice ale membrului unei societăţi. Supraestimarea legilor are un efect obscur de îngenunchere a demnităţii umane. O lege este dată pentru om şi societate, ea nu este pentru societate şi apoi pentru om. Omul percepe în mod subiectiv legile, societatea le percepe într-un mod nedesluşit. Un colectiv poate greşi dar omul nu ştie că greşeste, realizează pe urmă.
Noua societate, modernă, a dat naştere închisorii, aceasta este asumpţia despre modernitate a lui Michel Foucault. Fără un mijloc de a pedepsi societatea nu poate fi performantă, rămâne o societate preistorică şi dezorganizată. Prevalenţa legilor în faţa omului este un lucru periculos deoarece îl poate sufoca şi opri din evoluţia sa. Omul trebuie să cunoască legile pentru a trăi organizat şi ordonat. Legile sunt un adjuvant.
Fenomenul de suprajustiţie este prezent în România de astăzi. Penalitatea este ca o fantomă care îi bântuie pe toţi românii. A fi penal înseamnă în prezent a nu fi om. Legea a atacat şi diminuat demnitatea umană. Dar dacă eşti penal sau ilicit pentru că au vrut unii? Justiţie ordonată şi supraordonată într-o societate anchilozată de rănile trecutului, imaginea României de astăzi. Descreşterea demnităţii umane în faţa legii, o nouă inchiziţie modernă. Goana de vrăjitoare din prezent este făcută de vrăjitori noi.
Trăim într-o societate asediată în care spaima, frica şi teroarea pândesc la tot pasul. Telefoane ascultate, urmăriri penale, servicii secrete, societăţi discrete, o inflaţie ciudată şi un cocktail obscur şi diletant. Infracţiunea cea mai mare în prezent este de a trăi şi a vorbi. Spaima telefonului este cea mai mare spaimă contemporană.
Societatea asediată este un loc în care toţi membrii acestei societăţi sunt asaltaţi din toate direcţiile , politic, economic, justiţiar. O societate cu un simţ de pedepsire fantastic, noua societate postcomunistă de la începutul secolului XXI, dar pe cine pedepsim? Pe noi sau pe urmaşii noştrii? Pe duşmani reali sau imaginari? Asediul mediatic şi asediul justiţiar sufocă societatea română, o demoralizează şi o îngheaţă. Ieşirea din această situaţie este normalizarea nexus-urilor societale, prin afirmarea puterii cuvântului şi prin justeţea faptei. Nu este o societate utopică, ceea ce propunem, este o societate democratică cu micile ei derapaje.
Democraţia este puterea Cuvântului. Omul trebuie să se exprime, să comunice prin cuvânt. Suprimarea cuvântului este suprimarea democraţiei. Asediul mediatico-justiţiar suprimă calitatea supremă şi esenţa democraţiei în România. Aşadar mai suntem o societate democratică? Lucian Boia spunea că România este un stat slab cu reflexe totalitare. Noi spunem că România este un stat cu o putere disipată şi cu derapaje democratice datorate ignoranţei.
Societatea română este una asediată, nu este un asediu continuu sau violent. Este unul subtil şi sporadic dar cu efecte dezastruoase pe termen lung, este un asediu á la Tyr, celebra cetate cucerită după 16 luni de asediu de către Alexandru cel Mare.
Trebuie încetată această stare astfel ţara este condamnată la un sindrom de marginalitate cronic şi la o uitare în culisele istoriei.
