Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, a declarat, marţi, după eliminarea din sferturile de finală de la Australian Open, că a fost puţin stresată înaintea meciului cu rusoaica Ekaterina Makarova.
„Am fost puţin stresată înaintea meciului şi nu ştiu de ce. A fost o zi foarte proastă pentru mine. Nu am simţit nicio presiune, deoarece şi anul trecut am jucat sferturi de finală aici. Makarova a jucat bine şi totul a mers în favoarea ei. Nu am simţit mingea şi nu a mers nimic în jocul meu. Îmi pare rău că nu am putut juca cel mai bun tenis al meu, dar se mai întâmplă”, a spus Halep, informează site-ul wtatennis.com.
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi a treia favorită, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-0, de rusoaica Ekaterina Makarova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în sferturile de finală ale Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Sportiva din Rusia s-a impus după un meci care a durat o oră şi nouă minute.