A fost nevoie ca un tânăr ofiţer din Dâmboviţa să intre in comă de gradul patru, în urma unui atac al unui interlop, pentru ca presa să genereze o dezbatere asupra modului în care s-au instalat clanurile locale la conducerea unor oraşe, cu complicitatea poliţiei, a justiţiei şi a administraţiilor locale. La fel ca în cazul Maternităţii Giuleşti, în România e nevoie de tragedii pentru a determina o dezbatere…
Ce era, de fapt, atât de surprinzător în cazul Dambovita? Agresorul aparţinea unui cunoscut clan al oraşului, cu multiple legături în lumea buna a Targoviştei…Ne mirăm că a fost pus în libertate după ce a bătut cu bestialitate o fată? Ne mirăm că fata respectivă, dată cu capul de toţi pereţii unei scări de bloc, conform înregistrării video, şi-a retras plângerea? Că procurorul de caz, acoperit perfect de lege, a închis dosarul? „Prost” a fost „Danezu” că a recidivat şi că, sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, a mai simţit nevoia să aplice şi fraierului de poliţist o corecţie de seară…Pentru că altfel lucrurile ar fi fost în regulă şi închise pe veci între dosarele „cooperative” din Târgovişte…
Nu cred că e un caz singular. Zeci ca ele se petrec în fiecare oraş şi orăşel al acestei ţări. E doar acel caz care, datorita violenţei şi consecinţelor a căpătat vizibilitate naţională. Şi i-a determinat pe marii analişti să se întrebe cum e cu relaţia dintre crima organizată, administraţie şi politică la nivel local.
Cine a trăit sau a cunoscut regulile într-o comunitate mică sau medie, ştie că lucrurile sunt „aşezate”…Ei, interlopii, vin cu banu´ la sacoşă, iar nu firmele mari şi serioase…Ei, nu alţii, asigură voturi din partea populaţiei de etnie rromă sau a altor amărâţi, adică fix mica diferenţă de care de regulă ai nevoie pentru a câştiga. Se pot câştiga alegeri fără interlopi? Unii ar spune că nu… Eram odată , acum câţiva ani, într-un cerc select, când un fost ministru, actualmente „exportat” din politica românească, mi-a spus textual: „Nu se poate câştiga fără interlopi”
Lanţul merge mai departe…Se schimbă puterea politică. Dacă nu aţi ştiut, vă spun eu: în hârtiile de negociere ale partidelor politice apar şi posturile de şefi ai inspectoratelor judeţene de poliţie…Sigur, nu pe faţă…Doar e vorba de instituţii „independente”. Dar ele se împart pe algoritm…”Schimbarea” merge şi în jos: pe cine punem şef de poliţie, să spunem la Borşa… Politicul are aici un amestec, interlopii asemenea…” Eu te-am pus, eu te schimb “ e o frază care se aude foarte frecvent în comunităţile mici la adresa poliţiştilor…
Într-o asemenea comunitate, soţia procurorului e judecătoare. Sau invers. Sau e avocat. Spiritul dominant e „ne înţelegem noi cumva”. La sfârşit de săptămână se organizează un chef. Mare. Vin acolo şi deputatul, şi primarul, şi consilierii locali mai influenţi, şi poliţia, şi parchetul, judecătoria şi serviciile. X a „călcat pe bec”. Nu-i problemă, e „de-al nostru”, suntem în ţara lui „se rezolvă”, îl facem pierdut, mai vedem…
S-a creat încet, încet un fel de simbioză între ceea ce înseamnă mediu infracţional, mediu politic şi instituţii de forţă locale…Voi daţi banul, noi câştigâm alegerile, noi punem şefi la poliţie, ăia nu vă deranjeaza….Şi dacă prin întâmplare ajungem mai departe, discutăm cu justiţia, că e tot a noastră…
Ce de făcut pentru a sparge acest cerc vicios?
Pe de o parte, statul are datoria de a asigura resurse şi prestigiu pentru Poliţie. Nu poţi avea autoritate atunci când ai o leafă de mizerie, când n-ai mijloace, când trebuie să alergi infractorii eventual pe bicicletă, pentru că ţi-ai epuizat cota de benzină…Statul ar mai trebui şi să termine cu politizarea Ministerului de Interne… Să ştie şi şeful de post, de poliţie orăşenească, că nu va fi schimbat din funcţie dacă îl supără pe liderul local al partidului aflat vremelnic la guvernare.
Pe de altă parte, Poliţia ar trebui şi ea să-şi pună ordine în rânduri. Prea multe sunt semnalele care indică fenomene masive de corupţie. Unde sunt anchetele privind vilele capilor Poliţiei? Unele parcă erau din Târgovişte…Din ce bani s-au făcut acestea? Ce face faimoasa DGIPI? Cum contracareaza ea această simbioză locală între politic, poliţie şi justiţie?
Sper că această dezbatere va mai dura şi după fenomenul „Târgovişte”. Pentru că ea are o anumită semnificaţie pentru democraţia din România…
