Home Actualitate Sebastian Ghiţă: Îi voi ruga pe colegi să nu încuviinţeze cererea DNA

Sebastian Ghiţă: Îi voi ruga pe colegi să nu încuviinţeze cererea DNA

by S. Z.

Sebastian Ghiţă a declarat că le va cere colegilor din Camera Deputaţilor să respingă solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării sale, afirmând că denunţătorul său este un ”personaj” care a vândut droguri, a făcut contrabandă şi şi-a trimis în închisoare procurorul.

„Pare un dosar voluminos, dar ţinând cont că e vorba doar despre denunţuri şi că toate seamănă între ele şi că vin de la nişte denunţători cel puţin curioşi pe care am să-i prezint colegilor din Comisia juridică, nu cred că sunt elemente care să-mi ocupe foarte mult timp. O să îmi pregătesc pentru marţi în comsia juridică argumentele. Deputaţilor din Comisia juridică în primul rând o să le prezint calitatea denunţătorilor şi o să o fac şi publică să ştiţi toţi cum arată astăzi un denunţător în România cu peste 10 dosare penale şi nu ştiu câte arestări şi dacă un astfel de personaj reuşeşte să-şi dărâme anchetatorul, dacă un astfel de personaj după ce este închis de către un procuror şef, după ce este arestat şi trimis în judecată, reuşeşte cu un denunţ să îl trimită el în închisoare pe procuror, apoi nu ştiu cine cui face dosare aici”, a afirmat Sebastian Ghiță

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.