Începand cu 28 martie, pretul cartelelor de metrou se va majora cu 16-33%.

Astfel, cartelele cu doua calatorii vor fi 5 lei in loc de 4 lei, iar cele de 10 calatorii, 20 de lei, si nu 15, cat sunt in prezent.

Preturi actuale
Preturi actuale

Abonamentul saptamanal cu numar nelimitat de calatorii va fi 25 de lei, iar cel de o zi, 8 lei. Nu in ultimul rand, abonamentul lunar cu numar nelimitat de calatorii va fi 70 lei.

Masurile sunt luate pentru a creste veniturile anuale ale Metrorex. Ultima scumpire a calatoriilor cu metroul a fost in august 2012, cand pretul cartelelor au fost majorat cu 50%.

Redăm comunicatul integral al Metrorex:

Pentru asigurarea serviciului public de transport calatori cu metroul in contextul:
–           necesitatii mentinerii gradului de confort si a sigurantei circulatiei pentru pasagerii transportati,
–           mentinerii sau reducerii intervalului de circulatie a trenurilor de metrou la orele de varf,
–           asigurarii bunei functionari a dotarilor (lifturi, scari rulante etc.) pentru persoane cu mobilitate redusa
si avand in vedere ca:
–           ajustarea tarifelor de calatorie cu metroul a stat la baza constructiei echilibrate a bugetului de venituri si cheltuieli al S.C. Metrorex S.A. pe anul 2015,
–           la nivelul anului 2015 raportul dintre subventia necesara pentru acoperirea cheltuielilor de intretinere si reparatii la instalatiile din metrou si la materialul rulant si subventia alocata este de circa 112 % primele 2 luni si de circa 114% in perioada martie -decembrie 2015,
–          indicii de crestere ai preturilor unor componente cu pondere semnificativa in cheltuielile de functionare ale societatii in perioada analizata de la ultima ajustare a tarifelor la metrou, august 2012 si pana in noiembrie 2014, au fost:
– pentru combustibili 102,25 %
– pentru apa si canal 121,69 %
– pentru energie termica 101,69 %
–           cresterea pretului la energia electrica consumata pentru functionarea in conditii de siguranta a metroului este de peste 5 % in anul 2015 fata de anul 2014, respectiv pretul actual unitar la energia electrica este de circa 307 lei / MWh fata de 290 lei / MWh platit de societate in anul 2014 (metroul fiind cel mai mare consumator industrial de energie electrica din Bucuresti),
–           in ultimii ani subventia alocata societatii Metrorex de la bugetul de stat pentru transportul de calatori cu metroul a scazut de la circa 56,85% in anul 2012 la circa 47,99 % in anul 2015 din totalul cheltuielilor de functionare a metroului, fapt ce arata ca societatea Metrorex se inscrie in tendinta de diminuare a efortului statului in ce priveste functionarea companiilor care, potrivit legii primesc subventii de la bugetul de stat sub limita de 50 %, in contextul eficientizarii activitatii companiilor subventionate,
In conformitate cu legislatia in vigoare, S.C. Metrorex S.A. propune ajustarea tarifelor de calatorie cu metroul, masura promovata inca din anul 2013, dupa cum urmeaza:
–           calatoria simpla prin utilizarea cartelei de 2 calatorii:
de la 2,00 lei / calatorie la 2,50 lei / calatorie
–           calatoria simpla prin utilizarea cartelei de 10 calatorii:
de la 1,50 lei / calatorie la 2,00 lei / calatorie
–           calatoria simpla prin utilizarea abonamentului saptamanal cu numar nelimitat de calatorii:
de la 1,43 lei / calatorie la 1,79 lei / calatorie
–           calatoria simpla prin utilizarea abonamentului lunar cu numar nelimitat de calatorii:
de la 0,95 lei / calatorie la 1,35 lei / calatorie
–           calatoria simpla prin utilizarea abonamentului de o zi:
de la 1,50 lei / calatorie la 2,00 lei / calatorie
Abonamentul lunar cu 62 de calatorii se elimina ca urmare a numeroaselor nemultumiri exprimate de publicul calator.
De remarcat ca principalul titlu de calatorie cu metroul reprezentat de abonamentul lunar cu numar nelimitat de calatorii a crescut de la 60 de lei la 70 de lei ceea ce reprezinta un procentaj de circa 16,7 %.
Astfel, tarifele ce se vor aplica incepand cu data de 28 martie 2015 pentru achizitionarea titlurilor de transport de la metrou, sunt urmatoarele:
Titluri de calatorie:
– cartela cu 2 calatorii ……………………………………………………………………………….. 5 lei
– cartela cu 10 calatorii ……………………………………………………………………………. 20 lei
– abonament saptamanal cu numar nelimitat de calatorii ………………… 25 lei
– abonament lunar cu numar nelimitat de calatorii …………………………… 70 lei
– abonament de o zi …………………………………………………………………………………  8 lei
Cartelele de calatorie cu metroul achizitionate pana la data de 27 martie 2015, inclusiv, pot fi utilizate pana la terminarea numarului de calatorii sau expirarea duratei de valabilitate inscrisa pe cartela la data achizitiei.
Publicul calator se poate deplasa pe toata reteaua metroului din Bucuresti, respectiv pe toate cele 4 linii magistrale de metrou, 51 de statii si 69,2 km cale dubla, prin achitarea o singura data a taxei de calatorie, transferul de pe o linie pe alta, indiferent de titlul de calatorie utilizat, facindu-se fara taxe suplimentare si fara limitare in timp a calatoriei.

loading...

4 COMENTARII

  1. Are dreptate Marilena Danescu,vina este a noastra pt ca acceptam.Au luat doua metrouri vechi si vor sa fie platite de noi.Trebuie sa luam masuri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.