Oamenii au pierdut 20% din densitatea osoasă a membrelor inferioare de la debutul practicării agriculturii în urmă cu 12.000 de ani, potrivit oamenilor de ştiinţă americani, care explică acest fenomen prin gradul mai mare de sedentarism legat de acest mod de subzistenţă, transmite AFP.
Timp de milioane de ani, până la practicarea agriculturii, omul şi strămoşii săi au supravieţuit din vânătoare şi cules de plante şi fructe, activităţi care cereau un efort fizic mult mai intens.
Vânător-culegătorii care încă trăiau în urmă cu 7.000 de ani aveau oase şi articulaţii (şolduri, genunchi şi glezne) la fel de solide ca omul de Neanderthal, un văr dispărut în urmă cu 28.000 de ani, sau chiar precum cimpanzeii, un strămoş îndepărtat, potrivit cercetătorilor.
Studiul a fost publicat luni în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) din Statele Unite.
Prin comparaţie, „agricultorii” care locuiau în aceleaşi regiuni în urmă cu 6.000 de ani aveau oase mult mai puţin dense şi mai fragile.
„Avem de-a face cu primul studiu privind scheletul uman care arată o importantă diminuare a densităţii osoase în cazul omului modern”, a declarat Brian Richmond, cercetător în cadrul departamentului de antropologie al Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Washington şi profesor la Universitatea George Washington, coautor al lucrării.
Pentru acest studiu, autorii au utilizat scanere pentru a măsura densitatea osoasă a părţilor spongioase a oaselor provenind de la 59 de oameni moderni, 229 de primate, precum cimpanzeii, dar şi din oseminte fosilizate ale unor hominizi precum Australopithecus africanus, care a trăit în urmă cu 3,3 milioane de ani până la 2,1 milioane de ani, Paranthropus robustus (1,2 milioane de ani) şi Neanderthalieni (între 250.000 şi 28.000 de ani în urmă).
Rezultatele analizelor au arătat că doar în cazul oamenilor moderni recenţi există o densitate osoasă mai mică a oaselor spongioase, care este mai pronunţată mai ales în ce priveşte articulaţiile membrelor inferioare (şolduri, genunchi, glezne).
„Această schimbare târzie în evoluţia noastră pare să fie rezultatul unei tranziţii de la o viaţă nomadă la un mod de subzistenţă mai sedentar”, au concluzionat savanţii.
„Există şi alţi factori care ar putea explica aceste diferenţe de densitate osoasă între primii agricultori şi vânător-culegători”, a spus Timothy Ryan, profesor de antropologie la Universitate de Pennsylvania., unul dintre autorii cercetării.
„Cantitatea de cereale cultivate în regimul alimentar al agricultorilor, cât şi posibilele carenţe de calciu ar fi putut contribui la reducerea masei osoase, dar s-ar părea, totuşi, că aspectul biomecanic al abandonării activităţilor de vânătoare şi culegere a jucat un rol mai mare”, a mai spus Ryan.
Studiul oferă un context antropologic patologiilor osoase ale populaţiei contemporane, cum ar fi osteoporoza, o fragilizare a oaselor frecventă în cazul persoanelor în vârstă, care apare, în parte, din cauza lipsei activităţilor fizice, mai ales a mersului.
sursa- mediafax
