Jurnalista Roxana Iordache îi dă o replică dură avocatului Casei Regale, Ioan Luca Vlad, care o amenință cu instanţa, după ce a afirmat că mesajele semnate de Regele Mihai nu ar fi scrise de Majestatea Sa. Roxana Iordache susţine că va merge până la a-l cita pe Regele Mihai dacă avocații vor continua să spună că Regele Mihai are ceva de a face cu această acțiune.

„Voiam să vă povestesc ceva trist, dar şi frumos, când am ajuns acasă şi o s-o fac, mai încolo sau mâine. Amân un pic, fiindcă acum aflu ceva de nedescris, că rapandulele securiste care îşi bat joc de Casa Regală a României au pus botu’ şi cică m-ar da în judecată. Doar că n-au sânge să zică asta în numele lor, ci merg cu infamia până la a-i atribui Majestăţii Sale intenţia. N-au absolut nici o limită în a-l discredita pe Rege. Nici preşedinţii Iliescu şi Băsescu, pe care i-am criticat extrem de dur şi nu pe blog sau pe Facebook, ci în presa scrisă, pe vremea în care încă mai era presă, „România liberă” şi „Ziua”, n-au îndrăznit – şi să o facă însuşi Regele, îngerul tuturor românilor, pe care l-am apărat continuu şi pentru care aş face orice, dacă aş putea să-l readuc pe tronul României! Ceva mai abject n-am pomenit. Adică, îl coboară pe Rege la nivel de persoană particulară! Deci, dacă impostorii îndrăznesc, am să-l citez. Sigur că am să renunţ în final la citarea Majestăţii Sale, dar dacă primesc citaţie în numele Regelui, cer să fie citat în instanţă. Asta vreţi? Să vă cadă tencuiala, cum s-a întâmplat când a trântit uşa Vâşinski? Adică, Regele a abdicat ca să nu moară 1000 de tineri şi mă dă în judecată pe mine – sau pe oricine, pe oricare român monarhist sau nu?! Chiar nu vă e ruşine? N-aveţi absolut nici o limită. Daţi-mă în judecată, n-o să faceţi decât să demonstraţi că am dreptate. Încă mai cred că e o glumă proastă”, scrie Roxana Iordache pe Facebook.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.