Controversa Roşia Montană a generat multe orgolii în ultimele săptămâni, iar a scos la iveală, în acelaşi timp şi putregaiul din politica românească. S-a ajuns la două abordări total opuse, una care priveşte locurile de muncă, iar alta folosirea cianurii pentru exploatare, motive de dispută în primă fază în interiorul USL, unde Crin Antonescu vrea să-i forţeze astfel mâna lui Victor Ponta pentru a accepta un angajament clar cu privire la susţinerea sa la prezidenţiale.
Implicarea recentă a lui Traian Băsescu în scandal nu face decât să dezvăluie o nouă faţă a problemei, şi anume că ambele forţe implicate direct în conducerea ţării, în speţă Victor Ponta, ca reprezentant al Guvernului, pe de o parte şi Traian Băsescu, celălalt pol al puterii în stat, de partea cealaltă sunt amândouă interesate să roadă într-un fel sau altul din ciolanul aurului românesc. Băsescu, despre care se ştia de mult timp că a încurajat din umbră demersurile făcute de firmele străine pentru exploatarea aurului românesc a fost, însă, cel mai deştept dintre „băieţii” de la guvernare, pentru că, în primă fază i-a lăsat să se încaiere în interiorul alianţei.
Abia atunci când a observat că proiectele celor de la Roşia Montană Gold Corporation sunt pe punctul de a fi totuşi blocate a ieşit în public, afirmându-şi pe faţă susţinerea faţă de exploatarea aurului de la Roşia Montană.
El afirmă că ambele abordări ale proiectului, şi cel cu locurile de muncă, dar şi cel cu mediul afectat de cianuri ar fi mincinoase, preşedintele afirmând că nu este împotriva industriei de extracţie a metalelor neferoase, dar s-a declarat convins că, dacă s-ar pronunţa pentru proiectul de la Roşia Montană, „peste 70% din clasa politică va avea un punct de vedere contrar”. Pe de altă parte, şeful SIE, Teodor Meleşcanu recunoştea faptul că în intenţia de exploatare de la Roşia Montană au fost implicate atât guverne străine, cât şi „entităţi”, „mijloace de presă” sau cetăţeni străini, care au făcut lobby pentru sau împotriva proiectului, ambele generate de anumite interese.
Nimeni nu s-a întrebat, totuşi, până acum un lucru esenţial: dacă România are într-adevăr o rezervă consistentă de aur, şi exploatarea acesteia poate avea consecinţe asupra mediului, de ce nu se implică statul român în exploatarea directă a acestui zăcământ? De ce nu i se aduce o valoare adăugată în România, prin extracţie şi prelucrare înainte de a fi exportat, acest lucru urmând să aducă Guvernului fonduri importante, pe care se plânge pe la toate colţurile că nu le deţine în prezent? De ce nu a ieşit nimeni dintre figurile care fac acum spume la televizor să analizeze ideea şi din varianta statului român, pe care toţi cei implicaţi îl reprezintă, doar pe hârtie? De ce trebuie ca minerii de la Roşia Montană să fie sclavii unei companii străine care nu va face altceva decât să exploateze sălbatic şi să lasă în urmă doar poluarea, plus câteva comisioane grase pentru artizanii proiectului şi nimic concret pentru românii de rând?
Pentru că „vitejii” politicieni români nu sunt altceva decât nişte marionete trase de sfoară fie de puterile străine, fie de micile lor interese financiare, fie de baronii locali care îi susţin în funcţie, iar declaraţiile pompoase, cum sunt cele ale lui Traian Băsescu şi Crin Antonescu miros de la o poştă a propagandă electorală ieftină, iar, în ciuda aşa-zisei alianţe USL, care scârţâie din toate încheieturile, căruţa guvernamentală se împiedică în continuare de versatilismul lui Traian Băsescu, pentru care nehotărâtul Victor Ponta şi demagogul Crin Antonescu nu sunt decât nişte aperitive la masa de prânz.
