Home Actualitate Renate Weber, despre posibila excludere a lui Radu Stroe din PNL

Renate Weber, despre posibila excludere a lui Radu Stroe din PNL

by Ioana Popescu

Radu Stroe nu are nicio legătură cu realitatea din PNL şi are o agendă personală, a spus europarlamentarul Renate Weber, comentând astfel posibila excludere din partid a fostului ministru de Interne, conform antena3.ro.

„Eu cred sincer că, în acest moment, domnul Stroe are o altă agendă decât agenda PNL. Nu este normal, când un partid întreg are eforturile îndreptate spre o campanie în care are nevoie să-şi convingă electoratul, tu, vicepreşedinte, să vii şi să spui ce a spus domnul Stroe”, a declarat Renate Weber, la emisiunea „La ordinea zilei”.

„Asta a fost o ieşire foarte articulată, dar a mai avut momente din acestea în care ezita într-un sens sau altul. Ba se ducea cu domnul Tăriceanu, ba nu mai pleca din partid. Deci avea o atitudine foarte ambiguă”, a adăugat europarlamentarul liberal.

„Cred că agenda domnului Stroe este foarte personală. Este evident că nu are legătură cu realitatea din România, cu realitatea PNL şi are o agendă personală. Care o fi aia, nu ştiu”, a conchis Reante Weber.

De asemenea, europarlamentarul a precizat că în cadrul PNL există „o unitate care mă încântă” şi a afirmat că preşedintele partidului, Crin Antonescu, „va candida categoric” la alegerile prezidenţiale.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.