Home Opinie Reindustrializarea privată a României

Reindustrializarea privată a României

by Ioana Popescu

Creşterea bunăstării populaţiei este unul din motivele pentru care România a aderat la Uniunea Europeană, deși în ultimii ani aceasta nu mai e o prioritate.

Pentru a reversa regresul, economia României are nevoie de dezvoltare economică. Creşterea economică a României ar trebui să revină nu doar la un ritm de 4-5% pe an, dar şi cu o structură şi o complexitate diferită pentru a elimina problemele şi riscurile ascunse.

Pentru a ajunge la asemenea ritmuri sustenabile de creştere, în mare sunt două strategii care pot fi urmate de guvernanţi: una pasivă şi una proactivă, constructivă.

Cea pasivă este urmată în acest moment şi generează creştere economică “doar când plouă”, fiind incapabilă să genereze locuri de muncă. Minusurile unei lipse de viziuni din perspectiva construcţiei economiei are o serie de dezavantaje: oscilaţii mari în creşterea economică de la an la an, diminuarea venitului disponibil, incapacitatea de a crea locuri noi de muncă, locuri de muncă slab plătite.

 

Cea de a doua manieră pe care o poate avea statul este una proactivă în care se implică în economie asemeni unui investitor strategic, cu o viziune privind dezvoltarea sustenabilă, cu sectoare strategice.  Această ipostază este o alternativă atât la statul asistenţial precum şi la cel minimal.

Reindustrializarea pe baze private a României este una din formele de expresie a acestui mod proactiv de implicare a statului. Aceasta generează simultan: creşterea bunăstării populaţiei, capitalizarea antreprenorilor locali, schimbarea compoziţiei şi complexităţii economiei, sustenabilizarea creşterii economice, reversarea trendului migraţiei şi a natalităţii, îmbunătăţirea buclei de feedback între cercetare-educaţie şi producţie.

România este o ţară cu resurse diverse şi cel mai important cu un nivel de venituri pe cap de locuitor mult inferior complexităţii structurilor productive şi a capitalului uman productiv, ceea ce permite un ritm sporit de dezvoltare.

România nu mai poate construi combinate cu bani de la stat în schimb poate avea o abordare de tip stat participativ contribuind cu viziune, credibilitate şi participarea în triumvirate public-privat la proiecte concrete.

Vorbim de un triumvirat în parteneriatele public privat pentru că nuanţa cea mai importantă pentru dezvoltarea României este ca investitorii autohtoni să fie parte alături de investitorii străini şi stat în marile proiecte.

Analogia de expansiune industrială şi de completare a lanţului de valoare adăugată este simplă: O ţară care produce mere înseamnă că are condiţiile de mediu şi cunoştinţele tehnologice să producă la un moment dat şi pere. Uşor va putea să se deplaseze spre stocarea fructelor şi procesarea în dulceţuri etc.

Cum anume România poate genera un demers de reindustrializare pe baze private?

Primul pas este identificarea intervenţiilor de sporire a productivităţii care pot genera aglomerări şi ecologii economice ce fac ca întregul să fie mai mare decât suma părţilor: mari poli de dezvoltare e.g. Cluj Innovation City.

Concret programul de reindustrializare pe baze private cuprinde un set de măsuri, pachete legislative, garanţii, finanţări, transfer tehnologic şi parteneriate pentru:

– completarea lanţurilor de valoare adaugată incomplete pe teritoriul României şi captarea suplimentară de valoare adaugată e.g. industrializarea producţiei agricole
– sporirea compexităţii produselor şi serviciilor create pe teritoriul României
-reconversia bazinelor industriale de tradiţie şi completarea ecosistemelor industriale
-accelerarea dezvoltării celor 8 mari poli de dezvoltare regională
-capitalizarea antreprenorilor autohtoni
-implicarea IMM-urilor prin aprobarea legislaţiei finalizate în 2012
-întărirea legăturii între universităţi, cercetare şi producţie
– repatrierea capitalurilor
– stabilirea de politici industriale naţionale şi a domeniilor strategice
-privatizarea accelerată prin diferite metode a deţinerilor care nu se încadrează la deţineri strategice

Reindustrializarea pe baze private a României va permite nu doar creşterea sustenabilă a bunăstării populaţiei dar şi convergenţa reală a economiei la blocul european fără de care aderarea la Zona Euro nu va fi decât o altă decizie politică fară baze în economia reală.

NR Acest articol a aparut si in editia print Expres Magazin, nr2, luna mai.

You may also like

1 comment

fiume 3 iunie 2014 - 11:59

Luati-va gandul! Cei care au produs si mentinut starea de subdezvoltare se pregatesc sa isi reia pozitiile; episodul Antonescu a fost un episod relevannt. Ne intoarcem la cele vechi: agricultura, minerit, capsunari, cluburi de noapte, licitatii trucate.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.