Real Madrid a câștigat Cupa Spaniei la fotbal după ce a învins în finală marea rivală FC Barcelona cu scorul de 2-1, miercuri seara, pe stadionul ”Mestalla” din Valencia, grație unui gol marcat de Gareth Bale.

Madrilenii și-au adjudecat pentru a 19-a oară Copa del Rey, în timp ce Barca se îndreaptă spre un sezon ratat, fără trofeu. Catalanii aveau șanse să realizeze o triplă remarcabilă în urmă cu nouă zile, dar de atunci au suferit trei eșecuri care confirmă criza de formă prin care trece clubul. Barca a fost eliminată din sferturile Ligii Campionilor de Atletico Madrid (1-1 și 1-0 pentru echipa antrenată de Diego Simeone), a fost învinsă în campionat de modesta Granada cu 1-0, eșec care a trimis-o pe locul al treilea, cu șanse minime la titlu, iar acum a pierdut acest al treilea ”Clasico” al sezonului, în fața unui Real fără vedeta Cristiano Ronaldo, scrie agerpres.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.