Cumpărătorul vilei RA-APPS în care locuieşte familia Geoană este firma DeSilva, dezvoltator imobiliar, reprezentanţii acesteia declarând pentru MEDIAFAX că intenţionează să demoleze imobilul şi să construiască pe acest amplasament o clădire de birouri sau de locuinţe.
Vila RA-APPS în care locuieşte familia Geoană a fost cumpărată, la licitaţie, cu 906.600 euro plus TVA.
Preţul de pornire a fost de 588.000 euro plus TVA.
„Noi cumpărăm doar case demolabile, iar în locul lor, în limita PUZ-ului, construim clădiri de birouri sau apartamente. Ştiu că şi această casă este una demolabilă”, a declarat agenţiei MEDIAFAX proprietarul grupului DeSilva, Virgil Călina.
Grupul de firme DeSilva şi-a început activitatea în 1992 şi deţine, printre altele, hotelul Ramada North din Bucureşti, un importator de băuturi şi a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare, precum ansamblurile Park Residences, situate în zona de nord a Bucureştiului şi în Predeal, depozite şi spaţii de birouri în Şoseaua Berceni.
La licitaţia pentru vila în care locuieşte familia Geoană a fost prezent, alături de alţi doi ofertanţi, şi un avocat cu o procură semnată de către Mihaela Geoană, soţia lui Mircea Geoană.
Vila, cu etaj şi mansardă, are 8 camere şi o suprafaţă de 271 metri pătraţi, dispunând de un teren de 550 metri pătraţi.
Imobilul este amplasat în centrul Bucureştiului, pe strada Cucu Starostescu, lângă Bulevardul Aviatorilor şi Calea Dorobanţilor.