Home Actualitate Radu Mazăre: „Să vă ferească Sfântul să ajung eu la putere! RAD TOT”

Radu Mazăre: „Să vă ferească Sfântul să ajung eu la putere! RAD TOT”

by Ioana Popescu

La câteva ore după ce preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost audiat de procurorii DNA, Radu Mazăre a reacţionat dur împotriva procurorilor pe care îi acuză că acţionează la ordinele şefilor SRI şi se comportă ca Securitatea dinainte de 1989. Social-democratul susţine că generalul Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI conduce de fapt instituţia şi nu directorul George Maior.

„Ţara este condusă de un sistem de securişti şi de sisteme de represiune de zece ori mai mari ca pe vremea lui Ceauşescu, cu cheltuieli de cincizeci de ori mai mari. Din păcate, Revoluţia ne-a fost furată de securişti, care au penetrat toate sistemele şi care controlează tot, inclusiv procurorii. Procurorii acţionează la ordinul serviciilor. Da, ne referim la SRI. Serviciile sunt subordonate lui Băsescu. Eu nu ştiu ce conduce Maior la SRI. Eu ştiu că serviciile sunt subordonate preşedintelui. Nu ştiu ce putere are Maior acolo, eu ştiu că SRI-ul îl conduce Coldea. Neoficial, toată ţara este condusă de servicii”, fost acuza directă lansată de Mazăre împotriva conducerii SRI.

Întrebat de ce USL nu schimbă această situaţie, pesedistul susţine că „USL nu schimbă nimic, pentru că probabil nu poate”. Mazăre promite în schimb, că dacă ajunge şef de stat, va „rade tot”.

„USL nu schimbă nimic, pentru că probabil nu poate, nu ştiu de ce USL nu schimbă, eu nu sunt nici prim-ministru, nici şef de stat. Dar dacă cumva voi fi, rad tot. Nu ştiu dacă ministrul Justiţie poate schimba această încrengătură de la procuratură şi care este controlată de servicii. Nu ştiu ce putere are USL să schimbe lucrurile acestea, nu ştiu ce putere nu are, dar să-i ferească sfântul să ajung eu la putere pe toţi ăştia din servicii. Eu nu sunt USL, eu sunt Mazăre”, a declarat pentru gândul Mazăre.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.