Home Actualitate Pușcărie cu executare în urma unor presupuneri: Deși n-a fost văzut niciun plic cu bani, nu e exclus să fi existat

Pușcărie cu executare în urma unor presupuneri: Deși n-a fost văzut niciun plic cu bani, nu e exclus să fi existat

by Ana Barb

În România, poți fi condamnat chiar dacă nu există probe directe. S-a întâmplat în mai multe cazuri.

În motivarea deciziei din dosarul Caltaboșul scrie negru pe alb că nu contează faptul că nu există nicio probă că fostul ministru al Agriculturii, Devebal Traian Remeș, a luat un plic de bani sau nu.

Motivare ICCJ în cazul „Caltaboşul” spune clar că deşi n-a fost văzut un plic cu bani, nu înseamnă că Remeş nu l-a primit, date fiind „măsurile de precauţie” luate de acesta şi de Ioan Avram Mureşan.

„Chiar dacă în înregistrarea audio-video din 23 septembrie 2007, realizată la terasa Restaurantului <Rouge Toujours> nu se vizualizează plicul cu bani în materialitatea sa, aceasta nu înseamnă că inculpatul Remeş Decebal Traian nu l-a primit, având în vedere comportamentul specific al persoanelor care săvârşesc astfel de infracţiuni, măsurile de precauţie pe care şi le iau inculpaţii, prudenţa manifestată de inculpatul Mureşan loan la întâlnirea cu Remeş Decebal Traian, aspect ce rezultă din discuţia purtată de aceştia în momentul în care s-au întâlnit şi ulterior”, se arată în documentul citat, informează Mediafax.

Astfel, judecătorii au decis să menţină decizia instanţei inferioare, aplicând celor doi inculpaţi pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie

Conform documentului citat, din examinarea probelor strânse în cursul urmăririi penale, rezultă faptul că Ioan Avram Mureşan l-a ajutat pe Gheorghe Ciorbă sa îi trimită lui Decebal Traian Remeş 15.000 de euro, pentru a-l determina să atribuie mai multe licitaţii unei firme.

„În acest sens, a stabilit o întâlnire cu inculpatul Remeş Decebal Traian la data de 20 septembrie 2007, comunicându-i telefonic acestuia din urmă că <aveam o treabă de rez…să-ţi spun ceva pe viaţă şi pe moarte…> şi că are o <chestie cu acesta pe marţi, miercuri>. Dat fiind că inculpatul Remeş Decebal Traian i-a comunicat că <numai sâmbătă, duminică> poate fi găsit, inculpatul Muresan Ioan s-a prezentat la data de 22 septembrie 2007, într-o zi de sâmbătă, la domiciliul inculpatului Ciorbă Gheorghe, din Baia Mare, comuna Firiza, pentru a-l ajuta pe acesta să pregătească plicul cu bani care urma să fie remis inculpatului Remeş Traian”, se arată în motivare.

Magistraţii mai spun că, în decizia de menţinere a condamnărilor, s-a ţinut cont de faptul ca Ioan Avram Mureşan a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare, tot pentru corupţie.

Pe 25 februarie, completul de cinci judecător al instanţei supreme a decis definitiv condamnarea lui Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboşul”. Instanţa a menţinut astfel condamnarea lui Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan la câte trei ani de închisoare cu executare dispusă în 14 februarie 2012 de un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, denunţătorul acestora, Gheorghe Ciorbă, rămâne cu condamnarea la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare dispusă prin sentinţa din 14 februarie 2012.

Decebal Traian Remeş şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Agriculturii în 11 octombrie 2007, după ce postul naţional de televiziune a difuzat imagini din înregistrarea video a întâlnirii sale cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.