Atât armata rusă, cât și Grupul Wagner au recrutat mulți infractori și criminali din închisorile din Rusia pentru a-i trimite pe frontul din Ucraina. Acum, mulți dintre ei se întorc acasă, unde sunt liberi să comită noi atrocități, relatează Sky News.
Irina Jamoidina stă în fața resturilor arse ale casei fratelui ei, Artiom Terescenko. El și tatăl de 71 de ani al femeii au fost uciși aici în noaptea de 1 august în Derevianoie, atunci când doi bărbați, foști pușcăriași, unul dintre ei recent întors de pe linia frontului, au pătruns în casă, le-au înjunghiat mortal pe cele două victime și au dat foc la întreaga construcție. Copiii lui Terescenko, unul de 9 ani, celălalt de 12 ani, au reușit să scape sărind pe geam și au dezvăluit ce s-a întâmplat. „Tatăl meu cu siguranță nu merita așa o moarte”, a spus Jamoidina cu voce joasă. „Suntem dintr-o familie bună. Nu așa trebuia să moară.”
Cei doi criminali au mers apoi la o altă casă aflată la câteva sute de metri depărtare de cea pe care o incendiaseră și le-au omorât pe toate cele patru persoane care locuiau acolo – trei bărbați și o femeie. Au dat apoi foc și la această casă.
Băutură, droguri și multe crime O noapte de beție și consum de droguri a transformat un sat liniștit în scena unui măcel. Unul dintre criminali, Maxim Bocikarev, era cunoscut de localnici drept un scandalagiu. Acesta a fost trimis la închisoare pentru jaf, furt de mașini, viol și agresiuni sexuale. La închisoare l-a cunoscut pe Igor Sofonov, cel cu care avea să comită și mai multe crime. Sofonov, în vârstă de 37 de ani, mai avea de stat trei ani la închisoare pentru furt, tâlhărie și tentativă de omor, dar a fost recrutat direct din închisoare de Ministerul rus al Apărării și trimis în Ucraina – o practică începută de fostul șef al Wagner, Evgheni Prigojin, și adoptată fără rezerve și de armata rusă.