Home Actualitate Protestatarii din București, solidari cu localnicii din Vaslui

Protestatarii din București, solidari cu localnicii din Vaslui

by Ioana Popescu

Protestatarii adunaţi miercuri seară la Universitate au ajuns în Piaţa Victoriei, unde au avut loc ciocniri cu forţele de ordine, jandarmii formând un cordon pentru a-i împiedica să înainteze pe Bulevardul Kiseleff.

Cei aproximativ 250 de oameni adunaţi la Universitate pentru a-şi exprima susţinerea pentru cei care protestează în Vaslui şi opoziţia faţă de exploatarea gazelor de şist, dar şi faţă de proiectul de la Roşia Montană, au pornit în marş spre Piaţa Romană, s-au oprit în faţa Ministerului Afacerilor Interne, în Piaţa Revoluţiei, reluându-şi apoi marşul şi ajungând în Piaţa Victoriei, potrivit mediafax.

Acolo, jandarmii au format un cordon pentru a îi împiedica să înainteze pe Bulevardul Kiseleff, unii dintre protestatari îmbrâncindu-se şi reuşind să treacă de cealaltă parte a cordonului.

După scurte ciocniri cu forţele de ordine, protestatrii au început să strige „Fără violenţă” şi au rămas pe loc, încercuiţi de jandarmi.

Protestarii, peste 2000, au ajuns la TVR , chiar dacă în București a început să plouă.

Sute de persoane din Siliştea, au blocat miercuri dimineaţă drumul naţional Vaslui – Gârceni, în cea de-a treia zi consecutivă de proteste pentru a împiedica amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist în zonă.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.